LA 2 ANI DE LA ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI – Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Respect și susținere morală pentru Ucraina

0
139
Cristian Niculescu-Țâgârlaș, senator PNL de Maramureș

ALĂTURI DE UCRAINA. Senatul României întrunit în ședință, luni, 19 februarie 2024, și-a început lucrările cu un moment solemn având ca scop comemorarea a 2 ani de la declanșarea conflictului între Federația Rusă și Ucraina. „Am avut în plenul Senatului un moment solemn de reculegere și respect, pentru a comemora cetățenii Ucrainei care și-au pierdut viața în războiul care le devastează țara”, a explicat senatorul maramureșean Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

 

În debutul ședinței, parlamentarii prezenți au ținut un minut de reculegere pentru victimele războiului, reflectând la suferința și sacrificiul poporului ucrainian dar și un moment de reafirmare fermă a angajamentul de a fi alături, în lupta lor pentru libertate și demnitate.

 

Tot ca un gest de susținere, în urmă cu o lună, Comisia juridică a Senatului a organizat o reuniune în Maramureșul Voievodal, la Moisei, manifestare la care au participat reprezentanți din România, Republica Moldova și Ucraina. Cu acel  prilej, participanții au  discutat despre susținerea procesului de aderare la Uniunea Europeană a celor două țări vecine și prietene, senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele comisiei juridice, subliniind  angajamentul ferm al Parlamentului României de a  facilita parcursul celor două țări spre integrarea europeană, în spiritul valorilor democratice.

 

Miercuri, 21 februarie, senatorul liberal va participa în Ucraina alături de o delegație parlamentară, la mai multe evenimente simbolice în cadrul cărora va fi vizitată o unitate militară aflată în prima linie, urmată de depuneri de coroane în locurile unde se odihnesc cei căzuți în lupta pentru libertate, prilej de a cinsti memoria celor aproximativ 300 de civili uciși de ocupanții ruși.

 

Să ne reamintim că datoria noastră este să fim alături de cei care suferă, arătând lumii  că România este solidară cu Ucraina, că suntem prieteni și parteneri într-o Europă a valorilor și a libertății, a precizat senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Biroul parlamentar al senatorului Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here