JUSTIŢIE – Legătura dintre Barack Obama şi Florin Deac, fostul şef al procurorilor maramureşeni, membru CSM

0
920

În această lună, noul Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), din care face parte şi fostul şef al procurorilor maramureşeni, Florin Deac (în foto, al doilea din dreapta, la şedinţa de constituire a CSM 2017), şi-a ales conducerea: judecătoarea Mariana Ghena a devenit preşedinte, iar procurorul Cristian Mihai Ban, vicepreşedinte.

 

Cine este Florin Deac

 

Florin Deac are 44 de ani (s-a născut în 23 iunie 1972), este căsătorit (soţia sa este avocat) şi are doi copii. A absolvit şcoala gimnazială în comuna Bogdan Vodă, liceul în Sighetu Marmaţiei (profil Electrotehnic) şi Facultatea de Drept – UBB (promoţia 1996). A fost numit procuror în 1 decembrie 1996, activând la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş. În 1 noiembrie 2005 a devenit procuror DIICOT Maramureş, iar în 15 iulie 2010 a fost numit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

 

După ce a câştigat concursul aferent, Deac a fost numit în funcţia de procuror şef pe perioada maximă admisă de lege: 3 ani. În vara anului 2013, conform legii care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor, lui Deac i s-a prelungit delegarea pe funcţia de prim-procuror tot pe perioada maximă legală, adică alţi 3 ani. Pentru că, în conformitate cu legea amintită, reinvestirea în funcţie poate fi făcută o singură dată, în vara lui 2016, la conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost numită şefa procurorilor băimăreni (Dana Mirela Borcuti), iar Deac a fost trecut adjunct, beneficiind şi de solicitarea procurorului Bogdan Gabor.

 

Mai exact, fostul adjunct al lui Deac, la acea oră suspendat pe perioada mandatului pe care-l avea acesta în CSM, cerea ca după finalizarea mandatului să nu fie repus în funcţia din care plecase în CSM (prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunal), ci să i se atribuie o funcţie de execuţie. Dacă nu făcea asta, urma să preia funcţia în care tocmai a fost numit fostul său şef, Florin Deac.

 

Ales în CSM cu cele mai multe voturi

 

În CSM, procurorii sunt reprezentaţi de cinci membri (unul din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi câte doi din partea parchetelor de pe lângă tribunale şi ai parchetelor de pe lângă judecătorii). Deac şi-a anticipat traseul profesional cu pasul spre CSM, după finalizarea perioadei maxime în care putea conduce unitatea centrală a procurorilor maramureşeni.

 

El a beneficiat de menţinerea şi aportul structurii de lobby prin care fostul său adjunct, Bogdan Gabor, a acces în CSM. Lucru nu tocmai simplu – vezi cazul Bacău, procurorul Oana Hăineală, care a fost membru CSM în aceeaşi perioadă cu Gabor, nu a reuşit să-şi impună un coleg pe unul din cele două locuri ce revin procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale, deşi băcăuanii l-au propus pentru asta pe Felix Bănilă.

 

Pentru cele două locuri destinate procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale s-au depus cinci dosare de candidatură (Marius Aron – de la Sibiu -, Felix Bănilă – de la Bacău -, Nicoleta Stuparu şi Andrei Solomon – ambii de la Bucureşti -, Florin Deac – de la Maramureş). Cei doi „promovaţi” au fost Florin Deac şi Nicolae Andrei Solomon (de altfel, Deac a obţinut cel mai mare număr de voturi pentru locurile rezervate procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale: Florin Deac – 339 voturi, Nicolae Andrei Solomon – 295, Felix Banila – 282 voturi, Ioan Marius Aron – 92).

 

Barack Obama şi veniturile din „alte activităţi”

 

Spre final, două semnalări „de culise”.
1) Proiectul de accedere în CSM a lui Florin Deac începe cu un motto din… Barack Obama („Schimbarea nu va veni dacă aşteptăm altă persoană sau altă perioadă. Noi suntem cei pe care i-am aşteptat.”)

 

2) Deac a fost nominalizat printre candidații la un post în CSM care îşi completează veniturile din alte activităţi, în afara celei pentru care iau salariu. În 2015, pe lângă salariu – în 2015 a câştigat din salarii şi restante salariale 137.261 lei -, Deac a obţinut un venit de 9.000 de lei din închirierea unui apartament în Baia Mare (deţine o vilă în Mocira şi două apartamente în Baia Mare).

 

Chestiuni „tehnice”

 

CSM – instituţie care garantează independenţa justiţiei, propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi veghează activitatea profesională a acestora – este format din 19 membri, dintre care nouă judecători şi cinci procurori – aceştia fiind aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, apoi fiind validaţi de Senat -, doi reprezentanţi ai societăţii civile – aceştia sunt aleşi de Senat şi participă doar la lucrările din plen – şi trei membri de drept – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ministrul Justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ.

 

Membrii CSM sunt aleşi pentru un mandat de şase ani, fără posibilitatea de a fi prelungit, timp în care magistraţii (judecătorii şi procurorii) se suspendă din funcţii. În ultimul CSM, care şi-a încheiat mandatul la sfârşitul anului trecut, Maramureşul a fost reprezentat de procurorul Bogdan Gabor, fost prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş în perioada în care acesta era condus de Florin Deac. În noul CSM, „locul lui Gabor” a fost câştigat de fostul său şef, Florin Deac. O „rocadă maramureşeană”.

 

Noul CSM este alcătuit din: Simona Camelia Marcu – ICCJ, Mariana Ghena – ICCJ, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Tânt – Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara, Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă ICCJ, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

 

De remarcat faptul că în cursa candidaţilor pentru cele două locuri rezervate judecătorilor de la tribunale (au fost opt dosare) s-a înscris şi judecătorul maramureşean Dorin Danci, care s-a clasat pe locul 4, cu 273 de voturi.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ