INVESTIȚIE – Contract de 8 milioane de lei pentru construirea a două noi poduri în una dintre cele mai mari comune din Maramureș

0
4100

POIENILE DE SUB MUNTE. Administrația publică locală din comuna Poienile de sub Munte, controlată de edilul Alexa Chifa (USR), a introdus în licitație un contract estimat la 8 milioane de lei (exact: 8.089.820 lei, sumă care include TVA) și care prevede edificarea a două noi poduri în comună.

 

Ambele poduri vor fi construite din beton armat, cu câte două deschideri, fiind proiectate cu lungimi de circa 33 de metri, peste râul Ruscova. De asemenea, contractul prevede construirea unor apărări de mal, în zona pieței Torhovița.

 

Noile poduri, care sunt finanțate în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, înlocuiesc două vechi poduri edificate din șasiuri de vagoane casate de la CFR și podite cu lemn.

 

Contractul, care va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 80%, iar garanția extinsă de 20% – aceasta trebuie să fie cuprinsă între 3 ani și 5 ani), așteaptă ofertele până la 22 febriarie 2024.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here