GALĂ – După ce a fost premiat de UAP ca Prieten al Artelor, primarul Cherecheș a propus Baia Mare ca gazdă a evenimentului din 2018

0
388

DISTINCȚII. Primarul Cătălin Cherecheș a fost premiat la Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, desfășurată la Grand Hotel Sofianu din Râmnicu Vâlcea, cu titlul de Prieten al Artelor. Tradiționalul eveniment din lumea artelor i-a avut printre invitați pe Lucian Romașcanu (ministrul Culturii și Identității Naționale), pe membrii Consiliului Director al UAP România, precum și numeroase alte personalități ale vieții publice și culturale (directorul Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, Horia Roman Patapievici, Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului etc.).

 

La ediția din a acest an, UAP a decernat titlul “Prieten al Artelor” – distincția celebrează implicarea directă în fenomenul cultural – și lui Nicolae Sofianu (TVR Craiova) și “Tudor Art”. Motivația decernării titlului edilului băimărean a constat din contribuția adusă la reabilitarea Coloniei Pictorilor, proiect care a costat 3 milioane de euro, finanțarea fiind exclusiv din bugetul municipiului.

 

“A fost și este pentru mine o onoare să pot participa la acest proiect, să îl inițiez și să îi conving pe colegii din Consiliul Local, din mediul civic și politic, să accepte ca din banii comunității, exclusiv din banii comunității, să finanțăm cu 3 milioane de euro această investiție. E o poveste frumoasă care de abia acum începe. Am renovat, am zugrăvit, arată frumos, dar viața trebuie să meargă mai departe în respect fața de istorie și într-o oarecare dinamică față de viitor. Și lucrul acesta se va întâmpla cu sprijinul comunității și cu sprijinul UAP”, a precizat Cherecheș

 

Câștigătorii Premiilor UAP România 2016 sunt: Marele Premiu – Vladimir Șetran, Premiul de Excelență – Vladimir Zamfirescu, Premiul pentru Pictură – Cătălin Bălescu, Premiul pentru Sculptură – Mircea Roman și Marian Zidaru, Premiul pentru Grafică – Atena Elena Simionescu, Premiul pentru Arte Decorative – Marijana Bițulescu și Elena Minodora Tulcan, Premiul pentru Tineret – Zuzu Caratănase și Cătălin Bădărău, Premiul pentru Multimedia – Alexandru Antik, Premiul pentru Critică – Adrian Guță și Constantin Prut, Premiul pentru Curatoriat – Corina Gabriela Duma și Anca Boeriu, Premiul pentru Scenografie – Alina Herescu, Premiul pentru Artă în Spațiul Public – Mihai Zgondoiu și Bogdan Rața, Premiul Juriului – Leon Vreme și Mircia Dumitrescu, Premiul Revistei Arta – Liviu Stoicoviciu, Premiul Special al Consiliului Director al UAP – Dumitru Șerban, Premiul Special pentru Diaspora – Cristian Paraschiv (Franța) și Radu Dragomirescu (Italia), Premiul “Ion Atanasiu Delamare” (acordat de Ritul Scoțian Antic și Acceptat din România) – Constantin Rusu.

 

Anul viitor, Gala de acordare a Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România va avea loc în municipiul Baia Mare, ca o recunoaștere a locului important ocupat de orașul nostru pe harta artei și culturii. De asemenea, Cătălin Cherecheș a propus conducerii UAP un parteneriat pentru realizarea unui concurs de design de arhitectură pentru a reamenaja cea mai înaltă construcție din urbe, respectiv coșul de dispersie de la fostul combinat chimic Phoenix.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ