FOTBAL – Minaur Baia Mare a învins la limită Fotbal Comuna Recea, în meciul tur al barajului pentru promovarea în Liga a II-a

0
1746

LIGA A II-A. Astăzi, 5 august, pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare (transformat de ploaie într-o “orezărie”, adaptată mai degrabă la meciurile de polo, decât de fotbal), CS Minaur Baia Mare a câștigat la limită, 2-1 (1-0), meciul tur al barajului pentru promovarea în Liga a II-a, cu ACS Fotbal Comuna Recea.

 

S-a jucat cum s-a putut, iar organizatorii au încălcat legea cum au putut, la începutul meciului fiind pe stadion peste 200 de persoane. Apoi a venit niște poliție, care “n-a întocmit ÎNCĂ procesul verbal, urmând să analizeze imaginile video, iar o parte din persoanele prezente în tribună au fost deja legitimate, altele fiind în curs de identificare” (puteți să râdeți), a mai venit niște ploaie, ziceam, și s-a jucat în liniște)…

 

Minaur Baia Mare, mare favorită la promovare – de fapt, “marii” politicieni pesediști Cătălin Cherecheș și Gabriel Valer Zetea, a pecetluit soarta barajului, promavată trebuind să fie echipa băimăreană -, a intrat mai bine în meci și a dechis scorul în minutul 16, în urma unei acțiuni personale a fostului jucător de Ligă Națională Cristi Bud. Cei din Recea se trezesc după gol, își amintesc că erau liderii seriei a V-a și forțează egalarea însă până la pauză Teut, Balha și Rus nu reușesc golul.

 

În repriza a doua, dominată de o ploaie torențială care a transformat terenul într-o orezărie, Lemac înscrie în minutul 67 și duce Minaur în avantajul stabilit de șefii pesediștilor locali. Pe final de meci, însă, târgumureșeanul Florin Andrei, căruia părea că nu i-a spus nimeni că Minaur trebuie să se califice, fluieră penalty pentru oaspeți și portarul golgheter Alin Bota se încăpățânează să țină suspansul promovării până duminică, 9 august, la meciul retur de la Recea, înscriind în minutul 84 în poarta lui Balázs Dombrádi.

 

Meciul se termină umed și cu 2-1 pentru băimăreni, însă meciul decisiv se dispută duminică, 9 august, de la ora 17.30, pe terenul celor de la Recea cărora, în pofida celor stabilite de pesediști, le ajunge o victorie cu 1-0.

 

Antrenorul Dorin Toma (CS Minaur Baia Mare) a început meciul cu următorul 11: Dombrádi – Duruș (cpt), Cordoș, Simion, Pamfile, Șter, Zasavițchi, Piper, Tutuța, Bud, Batin. În replică, cuplul de băimăreni care antrenează echipa din Recea, Ciprian Danciu și Ovidiu Mic, i-au trimis în teren pe Bota (cpt) – Szecui, Oița, Urs, Potcoavă, Micaș, Rus, Chinde, Teut, Oltean, Balha.

 

Cătălin VISCHI, Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here