FAPT – Vasile Moldovan, eliberat din funcția de prefect: pentru că nu a fost numit alt prefect, pesedistul Alexandru Cosma a fost păstrat subprefect

0
1572
Vasile Moldovan

FĂRĂ PREFECT. Iminența s-a produs, avocatul sighetean Vasile Moldovan (PSD) a fost eliberat din funcția de prefect de Maramureș și a fost detașat ca inspector guvernamental (poate să refuze corvoada de a primi un salariu îndestulător de slujbaș public fără să facă nimic, deci nu e obligat să accepte scriptica detașare în alt județ).

 

Pentru că încă PMP are probleme cu desemnarea prefectului (surse 2mnews susțin că cel nominalizat, tânărul Remus Traian Timiș – 33 de ani -, nu a primit avizele necesare funcției), în Maramureș nu a fost numit și un înlocuitor al lui Moldovan.

 

În acest context, celălalt pesedist de la conducerea Instituției Prefectului Maramureș, Alexandru Cosma (foto, 63 de ani), a scăpat temporar, fiind păstrat în funcția de subprefect, devenind – cel mai probabil pentru foarte scurt timp – subprefect cu atribuții de prefect (un soi de prefect interimar, până se decid PMP-iștii pe cine pun prefect în Maramureș și acela poate să și obțină avizele legale necesare funcției).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here