EXCLUSIV – Cine a câștigat, sublicitând cu 36% (!), contractul de instalare a centralelor fotovoltaice la Staţia de Epurare și Uzina de Apă din Baia Mare, obiective ale operatorului de apă-canal Vital

5
4234

CENTRALE FOTOVOLTAICE – VITAL BAIA MARE. Operatorul de apă-canal Vital SA Baia Mare a semnat contractul de instalare a două centrale fotovoltaice pe care le va utiliza pentru producere energiei din surse regenerabile pentru consum propriu. Cele două centrale vor fi instalate la Staţia de Epurare din Baia Mare (localizată pe strada lazului nr. 2) și Uzina de Apă din Baia Mare (localizată la Colonia Topitorilor nr. 32). Cele două obiective au un consum anual de energie electrică de 2.758,9 MWh.

 

Conform proiectului, la Staţia de Epurare Baia Mare se va realiza o centrală electrică Ia sol, cu 816 module panouri fotovoltaice și o putere totală de aproximativ 448,8 kWp, iar la Uzina de Apă Baia Mare se va realiza o contrală electrică pe acoperiș, cu 561 module panouri fotovoltaice și o putere totală de aproximativ 308,55 kWp. Lucrările trebuie finalizate în 90 de zile, fiind alocate 30 de zile pentru proiectare și 60 de zile pentru execuția propriu-zisă.

 

Pentru a câștiga, au sublicitat cu o treime

 

Contractul a fost semnat la 15 noiembrie 2023 cu asocierea de firme Visual Fan SA din Brașov & Waldevar Energy SRL din Tulcea. Pentru a câștiga contractul (au fost 8 ofertanți), asocierea a sublicitat enorm, oferindu-se să execute lucrarea la o valoare de 63,69% din valoarea maximă estimată de Vital, respectiv cu 2,8 milioane de lei (exact: 2.825.570,14 lei, sumă care include TVA) – practic, operatorul de apă-canal din Baia Mare a contractat lucrarea la mai puțin de două treimi din valoarea pe care era pregătit să o aloce.

 

Visual Fan SA din Brașov este o firmă controlată de Florentin Lucian Peticilă (care deține împreună cu soția sa 87% din acțiunile societății), acționar minoritar fiind Camelia Ștefania Cotuna (3%). Firma a început afacerile ca producător, importator și distribuitor de telefoane mobile Dual SIM și produse electronice – s-a lansat pe piață în anul 2002, comercializând televizoare și DVD playere sub brandul „Allview” (pe care-l deține ca marcă înregistrată).

 

În ultimii ani, firma s-a specializat și pe dezvoltarea și implementarea sistemelor fotovoltaice, printr-o divizie special constituită: Allview Industry-IMM. Visual Fan a avut în acest an contracte similare cu operatorii de apă canal din Arad (Compania de Apă Arad SA), Oradea (Compania de Apă Oradea SA), Teleorman (Apa Serv SA) și Botoșani (Nova Apaserv SA).

 

În Maramureș a semnat recent contractul similar (de asigurare a energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu), în aceeași asociere de tip joint venture (Waldevar Energy SRL) cu Primăria Seini, unde se instalează până la 31 decembrie 2023 un parc fotovoltaic cu capacitatea de 305,9 kW (finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programului Operațional Infrastructură Mare) și care va acoperi consumul sistemului de iluminat public din orașul maramureșean.

 

Anul trecut, firma controlată de Peticilă a încheiat cu o cifră de afaceri de 85,73 milioane de lei și un profit net de doar 62.765 lei, realizat cu 60 de angajați, dar și cu datorii de 30,7 milioane de lei.

 

Firma Waldevar Energy SRL din Tulcea este fosta Waldevar Best SRL, este în proprietatea lui Aurel Șerban și este specializată în dezvoltarea de parcuri fotovoltaice industriale de mari dimensiuni. În 2022, firma a închis cu o cifră de afaceri de 31,08 milioane de lei și un profit net de 7,32 milioane de lei, realizat cu 128 de angajați (deși pe site-ul lor consemnează peste 600 de angajați și o capacitate de construire de 2MW/zi), dar și cu datorii de 22,46 milioane de lei. Firma se auto-recomandă ca fiind lider în domeniul companiilor de implementare a energiei regenerabile.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Va dau un scenariu .
    O lucrare X…valorează 1milion.
    Eu ca sa fiu ajutat sa o iau ,ce primesc?
    Caietul de sarcini se face stufos și bugetul se face cu …2milioane.
    Cine musca merge cu 1,9..1,7..1,5.
    Dar greu sa te gândești să mergi cu 1 mil

    Și eu merg cu 1 mil și ..totul e roz .
    Nu ?)))
    P.s.e doar un scenariu și situațiile se întâmplă frecvent în SEAP ))licitații câștigate cu 30-40%sub estimare.

  2. Așa, cam să vedeți cât se fură in tara asta. Au intrat instalatorii direct. Deci firmele câștigătoare consideră că pot executa lucrarea PROFITABIL și la un preț cu 36% mai mic decât era dispus să plătească beneficiarul. Mă mir că au avut dosarul eligibil! După datină ar fi câștigat licitația o firmă de casă, eventual de apartament și cu un singur angajat, care ar fi subînchiriat lucrarea spre execuție tot către ăștia. Și cam tot pentru aceiași bani. Cei 36%, după taxe, ar fi fost banii de șpăgi și profitul „șmecherului”! Fie licitația asta a mers „prost”, fie este vorba de o nouă schemă elaborată de a suge din țâța banului public!

  3. Cum de nu au știut prădătorii din Olt că-i rost de muls? Făceau ei un deviz de nu a văzut Parisul, dar poate evitând firmele pesediste din zona Olteniei se mai poate face o lucrare la prețuri rezonabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here