EXCLUSIV – 11 foști parlamentari maramureșeni, acum pensionari, au dat în judecată Parlamentul României, cerându-și înapoi pensiile speciale

4
8093
1. Teodor Ardelean, 2. Vasile Berci, 3. Gheorghe Bîrlea, 4. Bondi Gyongyike, 5 Bónis István, 6. Angela Buciu, 7. Ștefan Buciuta, 8. Petru Godja, 9. Ioan Hoban, 10. Teodor Lupuți, 11. Luca Ștefănoiu

PENSII SPECIALE. În 16 aprilie 2021, 11 parlamentari maramureșeni au chemat în judecată cele două camere ale Parlamentului României (Camera Deputaților și Senatul), cerându-și înapoi pensiile speciale – vă reamintim că acestea au abrogate prin legea adoptată în Parlament în februarie 2021.

 

Pensiile speciale acordate parlamentarilor s-au acordat începând cu anul 2015, fiecare fost/actual parlamentar încasând la vârsta pensionării o pensie suplimentară specială în cuantum de circa 2.500 de lei pentru FIECARE mandat, dar nu mai mult de 10.000 de lei/lună (cei care aveau 4 mandate, primeau această sumă lunară).

 

Cei 11 foști parlamentari maramureșeni care beneficiau de această pensie specială și care acum au inițiat acțiunea comună în instanță sunt din toate partidele politice, inclusiv din cele aflate la guvernare (PNL și UDMR).

 

Iată primul 11 (echipa reclamanților), în ordinea numerelor de pe tricou (alfabetic) :

  1. Teodor Ardelean (PUNR, 1 mandat: 1992-1996),
  2. Vasile Berci (PNL, 3 mandate: 1996-2000, 2008-2012, 2012-2016),
  3. Gheorghe Bîrlea (PNL, 1 mandat: 2008-2012),
  4. Bondi Gyongyike (UDMR, 2 mandate: 1996-2000 și 2000-2004),
  5. Bónis István (UDMR, 2 mandate: 2004-2008 și 20012-2016),
  6. Angela Buciu (PRM, 1 mandat: 2004-2008),
  7. Ștefan Buciuta (Uniunea Ucrainienilor din România – 2 mandate: 2004-2008 și 2008-2012),
  8. Petru Godja (PSD, 3 mandate: 1996-2000, 2000-2004 și 2004-2008),
  9. Ioan Hoban (PNL, 1 mandat: 2004-2008),
  10. Teodor Lupuți (PD, 1 mandat: 1992-1996)
  11. Luca Ștefănoiu (PRM, 2 mandate: 1996-2000 și 2000-2004).

 

Plângerea prin care cei 11 foști parlamentari maramureșeni își cer înapoi pensiile speciale va fi judecată la Tribunalul Maramureș. Vă ținem la curent cu desfășurarea procesului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Ultimu pe lista, Stefanoiu Luca , nu e acela care a facut accident si a ucis un copil acum peste zece ani, poate chiar douazeci? Nu ar vrea cativa ani de puscarie?
    Si vor pensii speciale??? Dar sa dea banii inapoi de la pensiile speciale primite pana acum nu ar vrea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here