EVENIMENT – Jurnalistul Mircea Grumaz își lansează marți cel de-al optulea volum: „Respir”

0
372

LANSARE DE VOLUM. Marți, 5 octombrie 2021, de la ora 17.00 (până atunci sigur trec cele trei ceasuri rele ale zilei), la Restaurantul Rustika din Baia Mare (localizat pe strada Școlii), are loc lansarea volumului de poezii „Respir”, al optulea volum al jurnalistului Mircea Grumaz (acum, ofițer de presă pentru clubul Minaur Baia Mare).

 

Apărut la Editura Eurotip din Baia Mare și cu o prefață scrisă de Corina Dașoveanu, poetă și actriță din Slatina, „Respir” conține 112 + 1 poezii și îi este dedicat Alexandrei Niculescu (Mircea Grumaz: “iubirea mea eternă”).

 

Explicația apariției celui de-al optulea volum semnat de Mircea Grumaz (după „Ce mă mai râd” – 1997, „Aburi groși” – 2016, „Să dormi frumos!” – 2017, „Ale și Mi” – 2017, „După…” – 2018, „Albastru” – 2019 și “Du-te-n plâns” – 2019) a sintetizat-o chiar așa: „… pentru că am simțit un progres comparativ cu ultima carte și pentru că mai am câte ceva de spus”.

 

Mircea Grumaz este jurnalist sportiv, unul dintre veteranii presei maramureșene, cu o activitate de peste 28 de ani, dintre care cei mai mulți (peste două decenii) la deja fostul cotidian „Glasul Maramureșului”. Intrarea doritorilor la evenimentul de mâine este liberă, în condițiile impuse de legilație. Dar, cel mai important, o poezie de final de scriere, evident din „Respir”, noul volum de poezii a lui Mircea Grumaz…

 

mi te-ai întâmplat

 

mi te-ai întâmplat în final de brumar,

când mi-au zâmbit emoțiile,

când mintea-nceput să iubească,

când sufletul s-a legat de suflet,

când ne uimeau fiorii,

iar soarele râdea în pauza de masă.

 

mi te-ai întâmplat în albastrul seninului tău,

când marea sărbătorea fiecare val,

când zarva săruta liniștea,

când adormeam buburuzele,

când ne jucam într-un pahar cu rouă,

iar câmpul cu maci era loc de odihnă.

 

mi te-ai întâmplat în viața asta,

când te-am căutat în versuri,

când ți-am gândit răsăritul,

când ne-au răcorit Apusenii,

când ni s-au umezit ochii de dragoste,

iubindu-ne definitiv.

 

mi te-ai întâmplat și când te-ai dus puțin,

când m-ai lăsat cu îngerașii,

când lacrima și sughițul n-au știut pleca…

apoi mi-au arătat începutul și-un suflet pereche,

să nu uit niciodată că mi te-ai întâmplat.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here