EDUCAȚIE PRIVATĂ – Campus școlar al Școlii Internaționale, în Tăuții Măgherăuș

1
254

INVESTIȚIE – ÎNVĂȚĂMÂNT. Școala Internațională din Baia Mare (controlată prin sereleul Global Education Center, administrat de profesoara Flavia Elena Valentina Zah, care a predat la universități din România, Franța și SUA) deschide un nou campus școlar, care va cuprinde patru corpuri de clădiri, în orășelul limitrof municipiului reședință de județ, Tăuții Măgherăuș.

 

Firma a deschis în 2015 prima școală primară internațională privată din județul Maramureș (pe strada Victor Babeș) – se fac cursuri dupa programa națională și internațională, cu activități opționale de tip after school.

 

Campusul școlar ce urmează să fie edificat în Tăuții Măgherăuș (pentru care a fost deja eliberat certificatul de urbanism și după emiterea autorizației de construire va demara investiția) va cuprinde un corp administrativ, un corp cu săli de clasă și laboratoare, o sală multifuncțională și un spațiu tehnic.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Bună ziua ! Suntem din Tăuții-Măgherăuș și am dori cand faceți campus școlar să ne anunțați și pe noi ! Băiatul nostru Daniel este clasa a 2 a și am dori să participe și el .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here