DEZASTRU PREVIZIBIL – Le-au “descălțat”: Fotbal Feminin Baia Mare a pierdut zdrobitor, cu 17-0 (!), și la Timișoara

0
280

LIGA NAȚIONALĂ – FOTBAL FEMININ. Sâmbătă, 17 septembrie 2022, la Baza sportivă Știința din Timișoara, în meci contând pentru etapa a 3-a a Ligii Naționale fotbal feminin, Politehnica Timișoara a câștigat, cu 17-0 (9-0), partida cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare. Meciul, arbitrat la centru de Tudor Florin Jurcă din Arad, a opus echipele de pe locurile 3 (Politehnica) și 10 (Fotbal Feminin), gazdele, cu maxim de puncte și fără gol primit după primele două etape, pornind din postura de favorite certe.

 

Un meci în care se punea doar problema scorului, băimărencele având a doua cea mai slabă apărare din acest debut de campionat, iar timișorencele având o medie de 7 goluri marcate pe meci. Ei bine, în acest meci (avem dubii că poate fi considerat meci), timișorencele au marcat cu aproape toate jucătoarele, nu mai puțin de 9 dintre jucătoarele de câmp trecându-și numele pe lista marcatoarelor.

 

Atacanta muntengreancă Nikolina Caković a înscris de 5 ori (!), Bianca Ienovan a semnat 3 goluri, Anda Jivan și Larisa Grigore au marcat câte două goluri, iar Emilin Araujo, Teodora Meluță, Cristina Sucilă, Clara Roșu și Florentina Ancăș au înscris câte un gol. Final, 17-0 (9-0) pentru Politehnica Timișoara.

 

În acest moment, după 3 meciuri, echipa băimăreană are al doilea cel mai slab atac din Liga Națională (cu un singur gol marcat) și cea mai slabă apărare (cu 29 de goluri primite). Rămânem cu un singur punct și, probabil, pe locul 10 (din 12) în clasament (știm, e greu de crezut, dar există două echipe – Alexandria și Târgu Mureș – în urma băimărencelor, ambele au însă un meci mai puțin disputat).

 

În etapa a 4-a, Fotbal Femin joacă la Baia Mare, în 25 septembrie, de la ora 11.00, cu AFC Fair Play Joc Cinstit din Ciorogârla (cealaltă echipă din Liga Națională cu denumire la fel de “inspirată” ca a echipei băimărene, clasată pe locul 7 înaintea acestei etape).

 

* Foto: @Politehnica Timișoara

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here