DEZAMĂGITOR – Situație incredibilă în Poliția Maramureș: amânat de trei ori, nici cel de-al doilea concurs pentru șefia instituției nu are un câștigător, din 4 înscriși s-au prezentat 2, care au luat notele… 4,25 și 5,66

9
8959
Mihai Gherman (stânga) și Gheorghe Turda (dreapta)

INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ. Poliția maramureșeană se confruntă cu o situație atipică, fiind lipsită de șef, funcția de inspector șef fiind vacantă din septembrie 2020, după ce fostul șef DGA Maramureș, comisarul șef Liviu Constantin Grozavu (ultimul care a câștigat prin concurs funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului – IPJ – Maramureș), a fost înlocuit din funcție.

 

De atunci, de 2 ani și 9 luni, IPJ Maramureș a fost condusă de interimari (prin desemnare sau împuternicirea IGPR) – în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021 de comisar șef Ionel Todoran, iar în perioada septembrie 2021 – prezent de comisar șef Mihai Gherman. Postul a fost scos la concurs de două ori. Prima oară, s-a înscris la concurs doar actualul șef interimar, comisar șef Mihai Gherman, însă acesta a fost notat cu… 4,80 (pentru a fi declarat admis, un concurent trebuie să ia minim nota 7,00).

 

Al doilea concurs a fost programat în acest an, la el s-au înscris 4 candidați: comisar șef Mihai Gherman – actualul interimar, care conduce din acest an prin desemnare (neputând să mai fie împuternicit, adică numit cu titlu interimar, el îndeplinește atribuțiile de inspector șef, dar nu poate să fie plătit cu indemnizația aferentă, desemnarea fiind considerată o situație temporară de… avarie); comisar șef Gheorghe Turda – șeful Poliției Baia Sprie; comisar șef Marius Eftimie-Gheța – șeful de Cabinet al IPJ Maramureș; comisar șef Samson Zamfir Libotean – fost șef al Contingentului ONU de polițiști români în Haiti (2 ani și 9 luni), apoi șef al Contingentului de polițiști români în Congo (2 ani și 3 luni).

 

Toți cei 4 candidați înscriși au fost validați după verificarea îndeplinirii condițiilor de participare și a rezultatului la evaluarea psihologică. Concursul a fost amânat de trei ori și, într-un final, s-a desfășurat la 19 iunie 2023. La concurs s-au prezentat doi din cei patru candidați: Gherman și Turda (de ce nu s-au prezentat ceilalți doi, este facil de intuit, Poliția din România fiind supusă total factorului politic decizional, implicit, cel mai probabil, li s-a transmis că nu sunt agreați la nivel politic).

 

Din nou, însă, notele obținute de candidații la concursul pentru funcția de inspector șef al IPJ Maramureș au fost dezamăgitoare. Actualul șef al IPJ Maramureș, comisar șef Mihai Gherman, nu a reușit nici de această dată să primească nici măcar notă de trecerea clasei, fiind notat cu… 4,25. Nici șeful Poliției Baia Sprie, comisar șef Gheorghe Turda, nu s-a descurcat cu mult mai bine, reușind să obțină doar nota… 5,66.

 

Rezultatul, niciunul nu a fost declarat câștigător, iar IPJ Maramureș, această altă instituție publică de importanță majoră pentru societate care este controlată din toți bojocii de factorii politici locali, va fi condusă, în continuare, prin desemnare, de comisar șef Gherman, adică de polițistul care a încercat de două ori să-și dovedească cunoștințele aprofundate de management al instituției, dar care a fost notat de comisia de concurs cu 4,80, iar apoi cu 4,25.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

9 COMENTARII

  1. Este rusinos pentru judetul Maramures ca avem astfel de persoane slab pregatite in domeniul IPJ. Si totusi, acesti indivizi sunt absolventi ai Academiei de Politie( pompos si caraghios intitulata), iar domnii ,, academicieni” nu sunt in stare sa obtina nota 7 pentru a promova concursul. Halal Academie,! Halal absolventi si concurenti ! De aici reise slaba calitate a invatamantului romanesc. Si in acest caz si rezultatele in diversele domenii ale societatii actuale sunt pe masura.

  2. Dumnezeu nu face ștrimpi !!!
    Ar fi fost de râsul curcilor ca IPJ Maramureș sa fie condus de Gheorghiuc, fost salahor în construcții pe la Bucale de unde a fost luat si îmbrăcat fără școlarizarea adecvată în uniformă de subofițer.
    Acest Dinu Păturică profitând de sistemul bolnav, după ce obține o țidula numită ,,Diploma de licență” la o facultate party obscură, este îmbrăcat a doua oara ,,cu haine prea mari” ofițer.
    Timpul trece și în anonimatul sistemului bolnav Gheorghiuc ajunge Comisar șef și cu tupeu de parvenit forțează destinul la acest concurs, unde după ce completează grila ca la 6/49, culmea ia nota mai mare ca Ofițerul cu Academia de Poliție.
    Ca o concluzie imaginea Poliției Române din MM a fost ocrotită doar de Dumnezeu… Dar Domnul are și alte treburi… Iar Dinu Păturică e foarte perseverent și iubit de sistemul bolnav, care cu el la timonă face ce vrea…

    • Doi.militieni care păzesc curvele pe centura. Doi aroganți și înfumurat I care urmăresc doar osul domnesc…sa l lingă pina la pensie…unul vrea la Maramureș altul vrea și la Mureș la fiica sa….hai sictir tablagiilor.

  3. La Turda nu i-o lipsit mult. O fost destul de aproape să treacă clasa. Numa 1,34 și izbândea. Nu o fo să fie, dar a ratat la mustață. Ceilalți și-au dorit mai mult victoria.

  4. Către tovarășii milițieni: mihaita dacă îl iei și pe mentorul tău dumitriu la viitorul examen poate împreună cu pilele și smenurilevoastre știți voi care scoateți un 5 tras de oua…. adică unul 2 și altu 3 ….ce ziceți milițienilor e bine asa ?

  5. Cit de prost trebuie sa fii sa participi de doua ori și sa nu iei nici măcar nota de trecere….ba mai rău a doua oara este mai prost ca prima oara. Si cita nesimțire și aroganta sa ți mai dorești inca o dată sa lingi osul…..

  6. … domnu’ Mihai, lăsați, că ați avut ghnion mă gândesc. Știți proverbul cu tocul ușii? Dvs. nu v-ați aplecat, dar nu e dramă mare, poate mai încercați o dată, că nu se știe. Tragi cu pușca nu ia foc, păsărica-i cu noroc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here