DECIZII – Schimbări în sistemul competițional din fotbalul maramureșean din ligile IV și V

0
346

OFICIAL. Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Maramureş a stabilit sistemul competiţional pentru sezonul 2019-2020. Liga a IV-a județeană va fi compusă şi în stagiunea care va debuta pe 25 august tot din două serii (11 echipe în Seria Nord și 13 echipe în Seria Sud), însă noutatea o reprezintă faptul că la finalul campionatului, după disputarea turului şi a returului, va exista un play-off, primele două clasate urmând să se califice în această fază.

 

În play-off, locul 1 din Nord se va duela cu locul 2 din Sud, respectiv locul 2 din Nord va întâlni locul 1 din Sud, meciuri ce se vor desfăşura tur-retur. Câştigătoarele celor două jocuri vor evolua, într-o singură manşă, pe teren neutru, pentru desemnarea campioanei Maramureşului.

 

De asemenea, o noutate o constituie faptul că Liga a V-a, care era până acum structurată pe două serii, va avea o singură serie de 16 echipe. În acest sezon, au fost aprobate cinci noi aflieri la AJF Maramureș: Foresta Câmpulung la Tisa şi CSM Sighetu Marmaţiei în Liga a IV-a și Stejarul Fersig, Unirea Săsar şi Viitorul Gârdani în Liga a V-a.

 

Preşedinte AJF Maramureș, Zoltan Szekely, a anunțat că din finanțarea de 500.000 de lei din bugetul județului, se va procura echipament de joc și treninguri pentru toate reprezentantele Ligii a IV-a şi a V-a. De asemenea, toate cluburile afiliate la AJF Maramureș au primit steaguri de colţ, iar în 2020 vor primi și plase pentru porți.

 

În schimb, baremurile de arbitraj au fost ridicate cu 30 de lei în Liga a IV-a (centralul va încasa un barem de 120 lei, un asistent 100 lei, iar observatorul va primi 120 lei) și cu 20 de lei în Liga a V-a (centralul va avea un barem de 100 lei, asistentul de 80 lei, iar observatorul va încasa 80 de lei).

 

În Biroul Executiv al AJF Maramureş au fost aleși doi reprezentanţi, unul pentru Liga V-a (Claudiu Bărbuş – ACS Satu Nou de Jos) şi unul din partea echipelor de copii şi juniori (Paul Juhasz – CS Mara 2010).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here