DECIZIE – Pentru prima dată de la inaugurarea Sărbătorii Castanelor din Baia Mare, tradiționala Expo Flora, organizată din 1984, nu va mai fi inclusă în programul sărbătorii orașului

9
26157

EXPO FLORA VS. SĂRBĂTOAREA CASTANELOR 2023. În acest an, pentru prima din 1993 încoace tradiționala Expo Flora din Baia Mare nu va mai fi inclusă în programul Sărbătorii Castanelor, urmând să fie organizată anticipat sărbătorii orașului. Data organizării celei de-a 38-a ediție a „Expo-Flora”, o manifestare administrată de Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare și inclusă de fiecare dată în programul Sărbătorii Castanelor, a fost deja stabilită: 12-15 octombrie 2023.

 

Surse administrative au explicat pentru 2mnews că data desfășurării Expo Flora nu mai poate coincide cu cea a Sărbătorii Castanelor, timpul rămas (două săptămâni) fiind insuficient pentru finalizarea licitației de organizare a sărbătorii orașului. În consecință, Expo Flora se va desfășura în perioada programată (12-15 octombrie 2023), iar Sărbătoarea Castanelor 2023, ajunsă la ediția 29, va fi organizată probabil la final de octombrie (până acum, aceasta era organizată în ultimul weekend al lunii septembrie).

 

În privința desfășurării Expo Flora 2023, a fost stabilită, de asemenea, și noua locație: în Parcul Public Central din Baia Mare (cel de pe strada Serelelor, de lângă Catedrala Ortodoxă). În acest an, expoziția va putea fi vizitată gratuit de doritori (până acum se plătea bilet de vizitare). Expo Flora, o manifestare care include o zonă expozițională de flori, o zonă expozițională a carelor alegorice și o zonă de târg de flori și produse decorative specifice, a fost organizată prima dată la 28 octombrie 1984 (la parterul Casei de Cultură a Sindicatelor), în cadrul sărbătorii Toamna băimăreană.

 

Data desfășurării Sărbătorii Castanelor 2023 – care a început să fie celebrată încă din 1993, fiind inițiată de fostul primar al municipiului, Cristian Anghel, după o idee a soției sale, Dana Anghel – nu este stabilită, chiar dacă diverse puncte de informare neoficiale au anunțat în trecutul apropiat diferite date prezumtive (inițial, 21-24 septembrie, apoi s-a avansat public perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în fine ultima prognoză făcută publică, dar la fel de neoficială, a fost  5-8 octombrie).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

9 COMENTARII

  1. catre retro:nu oamenii isi iau concediu pt sarbatoarea castanelor(circul cu castane) ci prostii care il idolatrizeaza pe PRUNCUL DE AUR al municipalitatii!(vorba lui BAIMAREAN)

  2. Deci voi habar nu aveți sa va decideți când sunt castanele. Ori e 28-30 Septembrie , apoi ori e 6-8 Octombrie . Acuma Spune-ți căi pe la sfârșitul lui Octombrie . Oamenii își iau concedii cu idea sa vina in țara și sa se simtă bine și voi tot înaintați data.

    • Traduc din română în română… Nu noi nu avem habar când va fi programată Sărbătoarea Castanelor (asta nici n-ar fi grav), ci executivul Primăriei (mai exact primarul, că doar el decide de unul singur). Adică fix cel care e unicul decident. Noi v-am anunțat că nicio dată făcută publică până acum nu e reală și că persoane din administrație susțin că Expo Flora (care sigur va fi organizată în 12-15 octombrie) nu poate fi organizată deodată cu Castanele, pentru că nu mai e timp pentru procedurile de achiziție pentru organizarea sarbătorii urbei. Și că, cel mai apropiat termen în care pot fi organizate Castanele, este după 15 octombrie (n-am anunțat nicio dată).

  3. Pina nu știe sigur dacă scapă primarul din orașul campionilor nu va fi nici o sărbătoare.Ne asumăm riscul de a nu se organiza anul asta,dar să știm că scăpăm de el.

  4. Domnule Baimarean, aici in orasul captiv al invingatorului, atributul ” pruncul de aur” poate fi aplicat unei persoane de inalta calitate umana cum este un prunc, iar „de aur” reprezinta calitatea unei persoane care are inalte valori morale, demnitate, decenta si caracter deosebit. In cazul bufonului de cacao cereches, acest Grof de Baia Mare, nu este cazul sa pomenim de comparatii sfinte. La fel si in aceasta situatie capacitatea lui intelectuala este depasita de deciziile luate, este un fel de „ezermester” (1000 de meserii) al urbei adica stie de toate dar de fapt nu stie nimic. Ceva totusi stie sa foloseasca si sa manuiasaca, praful de stele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here