DECIZIE EXPLICATĂ – Instanța supremă a admis recursul în casație înaintat de DNA în dosarul „Mită pentru pirită” și va fi citat și fostul primar Cătălin Cherecheș, aflat în închisoare în München: ce înseamnă asta

3
2341
Cătălin Cherecheș

RECURSUL DNA, ÎN JUDECARE. Miercuri, 6 martie 2024, instanța supremă (Înalta Curte de Casație și Justiție) a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj împotriva deciziei Curții de Apel Cluj din 29 decembrie 2023, pronunţată în cel de-al doilea dosar în care DNA l-a trimis în judecată pe fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și care a fost soluționat prin încetarea sa, fiind tergiversat de inculpați până când a intervenit prescripția răspunderii penale.

 

Este vorba despre speța cunoscută sub denumirea „Mită pentru pirită”, în care DNA l-a trimis în judecată pe Cherecheș pentru săvârșirea a 4 infracțiuni: luare de mită în formă continuată (două acte materiale); efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibilă cu funcţia pe care o îndeplineşte; fals în declaraţii în formă continuată (16 acte materiale); coruperea alegătorilor.

 

Speța, pe scurt (remember)

 

În acest proces, în care au mai fost inculpați miliardarul elvețian Marco Wermelinger, precum și trei reprezentanții traderului elevețian de metale neferoase Werco Trade AG din Lucerna, acuzați de dare de mită pentru a permite firmei elvețiene să transporte piritele aurifere cumpărate de la insolventa Remin SA pe drumurile publice din Baia Mare.

 

Cei cinci au fost trimiși în judecată la 19 septembrie 2018. După 5 ani, magistrații implicați în soluționarea speței (judecători și procurori) au asistat fără nicio putere la tergiversarea la maxim a procesului de către inculpați. După trimiterea în judecată, inculpații au reușit să oprească judecarea timp de un an, cerând retrimiterea dosarului la DNA, acesta intrând pe rolul instanței pentru a fi judecat efectiv abia în noiembrie 2021, după care tot inculpații au cerut și obținut numeroase amânări pe motive diverse (că aveau Covid – ei, avocații -, să-și angajeze avocați, contestând probe, cerând anularea acestora ș.a.m.d.).

 

După mai bine de 4 ani, cetățeanul elvețian a contestat durata procesului, a fost extras/separat din proces, Tribunalul Maramureș pronunțând la 8 iunie 2023 încetarea procesului împotriva sa din cauza intervenției prescrierii faptelor penale. Curtea de Apel Cluj a decis ca Tribunalul Maramureș să finalizeze procesul până la 1 decembrie 2023, iar după încetarea procesului împotriva lui Wermelinger pe considerent de prescriere a faptelor și ceilalți au cerut să fie judecați cu aceeași unitate de măsură, iar instanța din Maramureș a decis în 15 septembrie 2023 încetarea procesului penal.

 

DNA a contestat decizia, dar Curtea de Apel Cluj a decis la 29 decembrie 2023 ca Tribunalul Maramureș să judece în continuare doar ce se întâmplă cu confiscarea specială a sumei de 150.000 dolari, pretins primită cu titlu de mită de către Cherecheș, în acest sens nefiind luată o decizie în hotărârea prin care s-a dispus încetarea procesului.

 

Ce s-a întâmplat astăzi și ce urmează

 

Însă DNA nu s-a oprit aici și a depus un recurs în casație (o cale extraordinară de atac în anulare, care se soluționează numai de către instanța supremă). Prima fază a recursului în casație este trecerea acestuia printr-un filtru (așa numit complet-filtru, format dintr-un singur judecător al instanței supreme) care examinează în camera de consiliu dacă procedura este legal îndeplinită. Practic, se verifică dacă, tehnic, există în dosarul cererii toate documentele prevăzute de lege. În cazul în care cererea este admisă, recursul în casație este trimis spre judecare la un complet de 3 judecători.

 

Asta s-a întâmplat până acum. Cererea a fost admisă și cauza Mită pentru pirită a fost trimisă pentru judecare la completul C8 (compus din judecătorii Elena Barbu, Mihail Udroiu și Ana Hermina Iancu). Termenul de judecată a fost fixat deja: 20 martie 2024, termen pentru care „va fi citat și intimatul-inculpat Cherecheş Cătălin (n.red., aflat în penitenciar, în München – Germania) şi se va încunoştinţa apărătorul ales”. Decizia de astăzi este definitivă, urmează judecarea recursului DNA.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here