DECIZIE – Deputatul Brian Cristian este propunerea de candidat a USR la funcția de primar al municipiului Baia Mare: propunerea va fi negociată cu partenerii politici din Alianța Dreapta Unită

3
703
Brian Cristian, deputat USR de Maramureș

CANDIDAT PENTRU BAIA MARE. Deputatul USR Brian Cristian a fost desemnat de filiala Baia Mare candidat pentru funcția de primar la alegerile locale din 9 iunie 2024. Propunerea USR va fi negociată cu PMP și FD, partenerii politici ai USR împreună cu care formează Alianța Dreapta Unită, a precizat președintele USR Maramureș, Radu Trufan.

 

Am încredere că decizia colegilor mei este una bună și a avut la bază bunăstarea cetățeanului, creșterea calității vieții băimărenilor și prograsul orașului. Anul 2024 ar trebui să fie anul terminus al administrației publice care a guvernat ineficient, comunitatea noastră în loc să progreseze parcă a mers câțiva pași mai în spate. A sosit momentul ca administrația locală să aibă un efect benefic asupra cetățenilor, care promovează o conducere participativă.
Îmi doresc foarte mult ca toate sectoarele care duc la îmbunătățirea aspectelor ce țin de o viață mai bună în Baia Mare să colaboreze, să facem un catalizator între sectorul public, sectorul privat și sectorul ONG, profesioniști din toate domeniile care să contribuie pentru un oraș cu un trai mai bun. Îmi doresc ca Baia Mare să devină un oraș-magnet pentru investitori, în ultimii ani am fost ocoliți de aceștia și din cauza anumitor practici neortodoxe, dar și din cauza faptului că am avut conducători fără viziune sau fără capacitate de administrare a proiectelor, a declarat candidatul Brian Cristian.

Deputatul a mai subliniat că printre obiectivele sale se mai află îmbunătățirea condițiilor de mediu (un oraș mai verde, care își rezolvă problemele haldelor de steril remanente de la sistarea mineritului), a educației, culturii, sportului (liantul dintre cetățeni și cu impact asupra sănătății) și că în următoarele săptămâni va face public programul de guvernare locală, unul participativ, care va implica profesioniști din mai multe domenii și cetățenii, care vor fi chestionați constant pentru a avea certitudinea că măsurile care se doresc a fi implementate sunt cele considerate cele mai bune pentru dezvoltarea urbei și pentru creșterea calității vieților lor.

 

De asemenea, deputatul Brian Cristian, care este și președintele USR Baia Mare, a precizat că în urma alegerilor interne, pe lista de consilieri locali pe care o va propune USR ca și candidați ai Alianței Dreapta Unită, este formată, în ordine, din Radu Trufan (președinte USR Maramureș și vicepreședinte al CJ Maramureș), Sorin Ilieș (consilier județean), Robert Cotos (consilier local), Horia Buhan (consilier local), Măndița Baias (profesor), Margareta Petruț (antreprenor), Bogdan Zaharia (consilier județean), Beatrice Weisenbacher (jurist și economist), Bogdan Blidar (președintele organizației de tineret a USR) etc.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Remus, da’ ce are Brian Cristian in afară de faptul că este probabil cel mai silitor și activ deputat din Maramureș?

    Zi-ne și nouă care-i bulbul in fabulația ta de mai sus, să vedem cum se compară.

    Pe SOV il dai ca exemplu? Vad ca la mulți vă place modelul asta de smecheraș-combinator-hoț cu papagal. Iți bagă mâna în buzunar, dar îl ierți că uite ce bine le zice și ce frumos zâmbește.

    NU ALEGEȚI CIUMĂ ROȘIE GALBENĂ.
    #numaivotațhoț

  2. Remus ai dreptate. Orașul – Municipiul Baia Mare reședință de județ are datorii pt care noi cetateni acestei urbi nu am semnat, nu am fost întrebați. Toți politruci care apar ca și buruienile nu își merita nici un vot. Doar slogane și promisiuni frumoase în campanie. După ce câștiga alegerile ii lovește amnezia.

  3. Dacă ar fi să aleg între ăsta , ( sau absolut oricare altul ce o să candideze ) , și ( sau ) un bulb de ( orice floare ) , aleg bulbul , indiscutabil !
    Cu siguranță ăsta bulbul ( sămânța) o să facă ceva , o să rodească ceva benefic pentru oamenii din jur .
    Ceilalți , adică ăștia 100% păcălici , daaa 100% NU !
    Iar dacă , cumva , prin absurd , nu iese bulbul câștigător , sper ,,ca câștigătorul,, să nu uite îndemnul lu SOV de acu câțiva ani ! ( … ) . ( de la Revoluție și până acum , istoria ultimilor 34 de ani , aici în oraș , s-a adeverit 100% ! )
    ALEG BULBUL , NU CIULINA !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here