DE 1 LEU SPERANȚE – Minaur Baia Mare a câștigat la Cluj-Napoca ultimul meci din turul sezonului regular, dar rămâne pe ultimul loc, direct retrogradabil în Liga a IV-a

0
230

FOTBAL – LIGA A III-A. Vineri, 20 octombrie 2023, pe Stadionul Clujana din Cluj-Napoca, în meci contând pentru etapa a 9-a a Seriei a 10-a a Ligii a III-a la fotbal, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca a pierdut, cu 0-2 (0-1), partida cu CS Minaur Baia Mare. Meciul, arbitrat de o brigadă condusă la centru de Raul George Cupu din Făgăraş, a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 6 (Sănătatea) și 10 (Minaur).

 

Antrenorul Ciprian Danciu (Minaur) a început partida cu următorul 11: Balazs – Potcoavă, Simion, Raul Gherman, Achim – Macrițchii, Urvanțev, Ștefănescu, Maroșan – Hidigan, Lemac.

 

În ultimul meci al turului sezonului regular, Minaur a avut o răbufnire de orgoliu, după o prestație lamentabilă pe parcursul actualei ediții, reușind să se impună la Cluj-Napoca, într-un meci în care calmul a cam lipsit de pe ordinea de zi, mai ales în formația gazdă, arbitru Cupu acordând în repriza a doua 8 cartonașe galbene și unul roșu, fundașul central din Coasta de Fildeș Junior Mohamed Abdoul Diomandé (Sănătatea) fiind eliminat în min. 73 în urma cumulului de cartonașe galbene.

 

O deschidere de scor reușită în ultimul minut al primei reprize de Minaur, după o interceptare a lui Ștefănescu (deposedare prin alunecare a lui Creț) și o pasă inteligentă a fundașului Potcoavă (prins în poziție avansată) printre apărătorii centrali, care l-a găsit pe Lemac liber la 14 metri, vârful băimărenilor marcând cu exteriorul în dreapta portarului Checicheș.

 

În repriza a doua, Minaur a avut șansa desprinderii în min. 60, Lemac șutând din lovitură liberă de la 17 metri, central, sub bară (minge deviată din zid), dar Checicheș a deviat în bară de unde mingea a ieșit în afara terenului. În rest, doar luciditate nu a fost în tabăra gazdelor, care au văzut 6 cartonașe galbene și chiar unul roșu, la fundașul central Diomandé, în urma unui fault gratuit (l-a oprit din acțiune, la 40 de metri de poartă, pe Ștefănescu, deși nu era ultimul apărător, iar acțiunea nu anunța vreun pericol).

 

Pe fondul lipsei de luciditate a gazdelor, Minaur reușește încă un gol, în min. 83, prin Darius Gherman (intrat pe teren în min. 70 în locul lui Hidigan), care a intrat pe extrema dreaptă într-un careu supraaglomerat și, în disperare a tras violent, un fundaș clujean a deviat mingea, Checicheș a sărit să o prindă, dar a scăpat-o în poartă (100% gol de portar, greșeală de începător). Așa s-a scris soarta primei partide din actuala ediție în care băimărenii reușesc să câștige în deplasare (este și doar a doua victorie din cele 9 meciuri disputate).

 

* Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – Minaur Baia Mare: 0-2 (0-1), au marcat Brian Lemac (min. 45), Darius Gherman (min. 83).

 

În urma victoriei, Minaur Baia Mare rămâne pe ultimul loc (direct retrogradabil) în serie. În etapa următoare, a 10-a, prima din returul sezonului regular, Minaur joacă tot în deplasare, la conjudețeana CSM Sighetu Marmației (locul 4 înaintea acestei etape).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here