CHELTUIALĂ – Baia Mare: artificiile la Revelionul 2022-2023, plătite din bugetul orașului cu peste 160.000 de lei

2
4659

ARTIFICII – CONTRACTE MARAMUREȘ. Municipalitatea Băii Mari va plăti firmei locale For Chic SRL (controlată scriptic de Cristina Pop), abonat public tradițional pentru acest serviciu, 160.590,50 lei (suma include TVA) pentru prestarea serviciilor de pirotehnie la Revelionul 2022-2023. Conform contractului, jocurile de artificii au durat 15 minute + 2 minute bonus din partea abonatului tradițional, fiind de “intensitate mare, cu efecte și culori multiple, pe fond muzical și final spectaculos”.

 

Practic, s-a respectat alocarea financiară stabilită în pandemie, încă din anul 2020, când primarul Cătălin Cherecheș a dublat cheltuiala cu acest serviciu. Să fie. În ultimii 5 ani, Primăria Baia Mare, controlată de edilul Cherecheș, a cheltuit pentru artificiile de Revelion 635.478,47 lei. Iată prețurile contractelor în perioada 2018-2022 (sumele includ TVA):

 

AN 2018 2019 2020 2021 2022
SUMA 76.000 lei 78.064 lei 160.233,48 lei 160.590,50 lei 160.590,50 lei

De Revelion, firma For Chic a mai contractat cu autorități locale din Maramureș jocuri de artificii la următoarele valori financiare (sumele includ TVA):

 

LOCALITATE SUMA
Săpânța 23.681 lei
Șomcuta Mare 23.562 lei
Cavnic 21.420 lei
Dragomirești 11.721,50 lei
Strâmtura 11.721,50 lei
Târgu Lăpuș 11.305 lei

* Foto: @Cătălin Cherecheș FB

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Umbla o vorba in targ ca domnul doctor economist falimentator stie ca va fi in primavara cazat la Gherla, asa ca trage tare sa fure acuma cat poate, sa aiba apoi o viata linistita.

  2. Pentru acest an suma se va dubla. Noua cerinta a edilului e sa le auda de la Gherla. 15 minute + 2 minute bonus cu final spectaculos pentru cei ce asteapta finalizarea procesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here