CÂND 50% ESTE, DE FAPT, 33% – Bugetul municipiului Sighetu Marmației, mai mare cu o treime decât cel de anul trecut: 167 de milioane de lei sunt cheltuielile de personal, iar 140 de milioane de lei sunt repartizați la dezvoltare

0
1041
Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației

BUGET 2024 SIGHETU MARMAȚIEI. Primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan (PSD), a anunțat public adoptarea în 19 februarie 2024 de către forul deliberativ al urbei a celui mai mare buget din ultimii 30 de ani. Moldovan susține că bugetul istoric reprezintă o creștere de 50% față de bugetul din 2023, principalul motiv fiind atragerea fondurilor europene și guvernamentale (care totalizează 119,1 milioane de lei), dar și venituri realizate de instituțiile din subordinea Primăriei – deși și-a adus aportul la această creștere și indexarea cu 6% (rata inflației) a taxelor și impozitelor locale (24,2 milioane de lei sunt, totuși, 24,2 milioane de lei care au intrat suplimentar în bugetul local).

 

Practic, bugetul municipiului Sighetu Marmației a fost construit din suma totală de 403,44 milioane lei. O subliniere, pentru că primarul-avocat dovedește că nu se prea descurcă și cu matematica, bugetul pentru 2024 este mai mare decât bugetul pentru 2023 (care a fost de 268,96 milioane lei) nu cu 50%, ci cu 33,33%, adică nu a crescut cu jumătate, ci fix cu o treime. Ceea ce este oricum foarte bine și nu era necesară o exacerbare procentuală peste limita adevărului.

 

Revenind la construirea bugetului pe 2024, în Sighetu Marmației a fost repartizat 34,8% pentru investiții, adică 140,3 milioane lei (21,1 milioane de lei din bugetul local și veniturile proprii și 119,1 milioane de lei din fonduri europene și guvernamentale). Unde merg banii repartizați investițiilor? Dotarea mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ, reabilitarea energetică a Școlii nr. 10 și a Liceului Tehnologic Marmația, construirea creșei și a bazei sportive din zona Făget (Fuchs), iluminat public, reparații la școli, reabilitarea secțiilor chirurgicale din Spitalul Municipal (unitate care consumă 42,85% din bugetul total al municipiului – salarii, investiții și cheltuieli cu personalul -, ceea ce e imens!).

 

În 2024, 41,23% din bugetul total, în termeni financiari peste 167 de milioane de lei, sunt repartizați cheltuielilor cu personalul din Primărie, instituțiile din subordine și Spitalul Municipal. De asemenea, 1,71 milioane de lei este repartizat sportului (cea mai mare sumă fiind alocată, desigur, clubului CSM Sighetu Marmației).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here