CALD ȘI RECE – Minaur Baia Mare câștigă greu acasă, după o revenire cu 3 goluri consecutive, iar Progresul Șomcuta pierde în ultimele minute, în deplasare

0
544

FOTBAL – LIGA A III-A. În etapa a 12-a a Ligii a III-a la fotbal, cele două echipe maramureșene din seria a 10-a, au obținut 3 puncte, prin băimărenii de la Minaur, care au câștigat neașteptat de greu partida de pe teren propriu cu Someșul Dej.

 

Minaur, victorie

 

Pe Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare, Minaur, o echipă cu obiectiv promovarea în Liga a II-a, a întâlnit ACS FC Someşul Dej, clujenii neavând veleități de promovare. În mod normal, un meci ușor, mai ales că venea după eșecul din etapa trecută, prima a anului 2021, când Minaur n-a reușit să profite de pasul greșit al liderului seriei, SCM Zalău (care s-a împiedicat chiar la Dej, cu Someșul), pierzând la rândul ei partida cu CAO 1910 Oradea.

 

Antrenorul Vasile Miriuță a început meciul cu: Gudea – Core, Popa, Tînc, Szekely, Ofrim, Donca, Nistor, Vasile Pop, Melinte, Alexandru Pop.

 

În fine, istoria era să se rescrie și sâmbătă, când după primele 45 de minute, Alexandru Creciunesc și Ștefan Visic (primul în minutul 14, iar cel de-al doilea în mintul 44, din lovitură de la 11 metri) au dus scorul la un aparent neverosimil 0-2. La pauză, Miriuță face 3 schimbări: Minteuan în locul lui Ofrim, Giurgiu în locul lui Donca și Hațiegan în locul lui Vasile Pop.

 

Plecați cu două goluri handicap, în repriza a doua băimărenii s-au mobilizat și au reușit să întoarcă scorul, prin dubla lui Bogdan Melinte (care a înscris în minutele 55 – bară-gol din careul de 16 m – și 73 – de la marginea careului mic, în urma unei centrări) și golul lui Paul Nistor, în ultima parte a meciului (minutul 83, cu capul din careul mic). CS Minaur Baia Mare – ACS FC Someşul Dej: 3-2 (0-2), goluri Bogdan Melinte (55, 73), Paul Nistor (83) / Alexandru Creciunesc (14), Ștefan Visic (44 – penalty).

 

În urma victoriei smulsă cu forcepsul, Minaur se menține pe locul 2 și întâlnește etapa viitoare, în 27 martie, lanterna roșie a seriei, Luceafărul Oradea, pe terenul acesteia.

 

Progresul, înfrângere

 

La Şimleu Silvaniei, nou-promovata Progresul Şomcuta Mare a întâlnit echipa locală Sportul, o echipă situată în zona periculoasă a retrogradării și care a mizat totul pe acest meci. A fost însă o partidă pe muchie de cuțit, tranșată de gazde în ultimele minute, după ce au revenit de la 0-1. Antrenorul Cristian Bogdan a început partida cu următorul 11: Denis Brumar – Bogdan Pașca, Lorand Lang, David Simion, Mihai Revesz, Răzvan Lazăr, David Andrei, Cătălin Tutuță, Tudor Balmoș (cpt.), Bogdan Bușică, Andrei Zete.

 

Din prima repriză, de consemnat ar terenul (nu a fost chiar ca la Recea, puțin mai bun, dar nu cu mult) și șutul violent de la 25 de metri a lui Bodis Norbert care a izbit bara porții lui Brumar.

 

Cei care au deschis scorul au fost oaspeții, șomcutenii înscriind în minutul 51, din lovitură liberă, prin Lorand Lang. Dar a fost o bucurie de doar un sfert de oră, Progresul fiind egalată de sălăjeni în minutul 65, pentru gazde înscriind Gabi Caba, din centrarea lui George Pop. Finalul le-a aparținut tot gazdelor, care au forța, au avut o ocazie mare (George Pop, șut de la 20 de metri în bară) și au reușit să obțină golul victoriei în minutul 87, prin Adelin Neaga, lansat pe contratac de Lazăr.

 

Șomcutenii au presat, încercând să obțină egalarea, dar sălăjenii au otrăvit fântânile, au obstrucționat, s-au apărat pe două linii, au tras de timp (au și terminat meciul în 9 jucători, Lazăr Zoltan și Daniel Contraș primind cartonașe roșii pentru trageri de timp), dar asta nu îi scutește de meritul victoriei: și-au urmărit interesul (adică victoria). Sportul Șimleul Silvaniei – Progresul Șomcuta Mare: 2-1 (0-0), goluri Gabriel Caba (65), Adelin Neaga (87) / Lorand Lang (51).

 

În urma înfrângerii, Progresul pierde două locuri în clasament (de pe 6 pe 8), ajungând în imediata apropiere a locului retrogradabil. Etapa următoare, maramureșenii joacă la Șomcuta Mare, un derby al retrogradării, cu CSM Satu Mare, clasată pe peultimul loc, cu 11 puncte.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here