CALCUL GREȘIT – Primarul Cherecheș spune că investind 3 milioane de euro și făcând salubritatea stradală cu angajații proprii, în 2 ani amortizează investiția

3
2978

SALUBRIZARE. Fapt: în contextul solicitării operatorului de salubritate Drusal SA de a ajusta prin majorare tarifele aferente salubrității stradale (argumentate prin creșterea salariului minim pe economie impus de stat), primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a anunțat în plenul Consiliului Local că are el soluția benefică pentru oraș: acest serviciu să fie făcut de un serviciu al Primăriei.

 

Motivația edilului a fost că în urma unei “investiții de 2,5-3 milioane de euro”, factura la salubritate stradală s-ar înjumătăți, fapt care ar duce la amortizarea investiției în 2 ani și ar crește exponențial calitatea serviciilor.

 

Această declarație ar trebui să ne inducă, brusc, starea de bine și creșterea nivelului de încredere în strategiile primarului doctor în economie. Însă, fiind învățați să nu înghițim nemestecat, am verificat cifre, numere, sume și procente și am ajuns la concluzia că, deși e greu de crezut, primarul Cherecheș a greșit calculul, inducând în eroare consilierii locali și opinia publică. De aceea, facem cuvenitele rectificări, cu argumentele de rigoare.

 

Ce nu e corect în calculul primarului

 

În acest moment, pentru salubritate stradală municipalitatea Băii Mari plătește aproximativ 9,5 milioane de lei/an (adică o medie de aproape 800.000 de lei pe lună – în lunile de iarnă factura e mai mică, în cele de vară e mai mare). Bine, nu plătește tot, pentru că Primăria Baia Mare e un rău platnic (a ajuns să-și încalce și convențiile de plată eșalonată a datoriilor), fapt pentru care doar la operatorul de salubritate are în acest moment datorii care însumează circa 16 milioane de lei (echivalentul a peste 3 milioane de euro) – dar cine a avut luminițe kitchoase, Moș Gerilă și carusel cu struț de sărbători?

 

Să conchidem: în cei 2 ani în care edilul, prin priceperea sa de bun strateg, ar amortiza investiția de 3 milioane de euro și am avea un oraș mai curat, ar trebui să plătească actualului operator de salubritate suma de 19 milioane de lei (echivalentul a 3,9 milioane de euro).

 

Dacă și-ar implementa strategia de a crea o firmă în subordinea Primăriei (sau să folosească SPAU în acest sens), costurile ar fi acestea: 3 milioane de euro anunțați pentru achiziția utilajelor/mașinilor + costurile cu mâna de lucru (edilul susține că ar plăti doar jumătate din cât plătește acum – de dragul calculului, să-l credem: 400.000 lei/lună, adică 9,6 milioane de lei în cei 2 ani, echivalentul a 2 milioane de euro). Total, 5 milioane de euro în cei 2 ani.

 

Și acum să comparăm sumele aferente perioadei anunțate de edil (2 ani): 3,9 milioane de euro Drusal vs. 5 milioane de euro serviciul de salubritate propriu. Sigur, avem în plus măturătorile mecanice (și ce s-or mai cumpăra de cei 3 milioane de euro – care se amortizează în 2 ani doar într-un sistem economic accelerat, cu riscurile de rigoare) și… vreo 150 de angajați în plus la Primărie (cam aceasta este necesarul de personal pentru salubritatea stradală în Baia Mare pe timp de vară). Nouă ne-a ieșit un minus de peste 1 milion de euro (adică 20% din suma totală, sau 33% din suma investită).

 

Nu am pus în calcul și dobânzile și alte cheltuieli pentru împrumutul celor 3 milioane de euro (bani pe care i-am împrumuta de la vreo bancă, pentru că nu-i avem – am precizat, n-avem bani să plătim ce se mătură/colectează acum, având deja datorii de circa 3 milioane de euro la actualul operator de salubritate). Sigur, e posibil ca Întâiul edil să aibă vreun As în mânecă, dar calcul e greșit. În plus, de atâtea ori a amenințat primarul Cherecheș că readuce serviciul de salubritate stradală în subordinea Primăriei, încât am renunțat să contabilizăm promisiuni.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. …și ce frumos am înghițit și promisiunea D-lui de a implementa un nou sistem de colectare prin cartiere, cel cu elevatoare și cu containere situate în subteran. Frumoase promisiuni. Lucitoare. S-ar fi eradicat într-adevăr migrarea unor popoare înspre pubele, a patrupedelor veșnic însoțitoare, a porumbeilor locatari care se hranesc din pubele sau dacă nu, de la unii oameni ,,miloși” . Și probabil săraci cu duhul. ,,Rezultatele” animalelor se pot vedea din plin pe multe mobiliere urbane sau pe lăudatele spații verzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here