AVIZ FAVORABIL – Senator Dan Ivan: În mai multe localități, printre care și Baia Mare, vor fi montați senzori de măsurare a zgomotului

2
804
Dan Ivan

LEGE MODIFICATĂ. “În luna februarie, într-o sesiune de audiențe, am stat de vorbă cu un cetățean al orașului Baia Mare care mi-a adus la cunoștință nemulțumirea sa legată de zgomotul produs de utilajele care dispersau zăpada colectată de pe străzile orașului în apa râului Săsar de pe o rampă improvizată.

 

Nerespectarea liniștii publice într-un interval de timp nepotrivit a deranjat băimarenii din imediata apropiere, fapt care m-a determinat să transmit o serie de sesizări intituțiilor abilitate, respectiv Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Inspectoratul de Stat în Construcții și Poliția Locală Baia Mare, în vederea obținerii de informații legate de cunoașterea și respectarea legislației în vigoare.

 

Subiectul s-a aflat în continuare pe masa mea de lucru, iar săptămâna aceasta am luat în discuție în cadrul Comisiei Economice Industrii și Servicii din care fac parte proiectul legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant.

 

Împreună cu colegii mei, membrii ai aceleiași comisii, am analizat proiectul de lege și am hotărât în unanimitate de voturi adoptarea Avizului Favorabil. Proiectul legislativ este inițiat de Guvernul României, face parte din categoria legilor organice și după ce a trecut prin toate comisiile permanente ale Senatului, acesta fiind prima cameră sesizată, a obținut avize favorabile din partea celor 4 comisii care au analizat proiectul”, a informat senatorul de Maramureș Dan Ivan.

 

Această lege este în vigoare din 26 iulie 2019, iar în 8 martie 2022 Parlamentul, în scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor, a adoptat varianta modificată și completată a legii. O multitudine de articole au fost modificate și completate, însa printre acestea se remarcă introducerea unor senzori de măsurare a zgomotului în unele localități și municipii, printre care și Baia Mare.

 

Biroul de presă al senatorului Dan Ivan



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here