AVERTISMENT – Deputatul Călin Bota: Legenda Minaur, la mâna unui Executiv al Primăriei dilentant și hulpav, e la un pas de un nou faliment!

0
1054

REACȚIE. Deputatul Călin Bota (PNL) a atras atenția asupra situației dezastruoase în care se află clubul sportiv Minaur Baia Mare, situație cauzată de Executivul Primăriei municipiului, care îl are în proprietate:

 

„Jucătorii celor două echipe de handbal sunt neplătiți de 6 luni! În intervenția de la Digi Sport, directoarea clubului, Raluca Mureșan a făcut o corecție: la băieți – care ocupă locul 2 în Liga Zimbrilor! – ar fi restante „doar” 4 salarii.

 

AUDIT: la Minaur – da, la Primărie – ba! Pe acest fond s-a votat bugetul clubului pe 2024: 13,5 milioane de lei dintr-un necesar estimat la 25 de milioane de lei. Iar în exercițiul bugetar se intră cu datorii de 8,9 milioane de lei! Asta e suma constatată de auditul financiar de la CS Minaur, comandat de viceprimarul cu atribuții interimare de primar Doru Dăncuș (Pe când un audit la Primăria Baia Mare, care este și mai necesar?). Dăncuș se folosește de audit mai mult pentru a înlătura de la Minaur tandemul Daniel Kotecz – Liviu Bala, oameni de handbal, care au fost și pe la Dinamo și pe la federație (Kotecz chiar în CA al FRH) și mai puțin pentru a scoate clubul la liman. El vrea vrea să procedeze ca la secția de fotbal și să aducă niște marionete ascultătoare.

 

Dezastrul de la fotbal nu trebuie translatat și la handbal. Ca viceprimar, Dăncuș a propus, pentru sezonul 2022-2023, promovarea echipei de fotbal Minaur din liga 2 în Superligă, obiectiv pentru care a cerut – și a obținut – un buget aproape dublu față de anul precedent (creștere de 182%). Dar Minaur n-a promovat, ci a retrogradat în Liga 3! Și-o fi spus Dăncuș: „Dacă promovăm – e sursă de voturi; dacă nu, e sursă de bani”. Rezultatele se văd acum: Minaur e pe ultimul loc în Liga 3 și se îndreaptă spre Liga 4. Sau spre desființare! Dăncuș a supervizat acest dezastru, ceea ce deloc nu-l recomandă să se mai implice în sport! Căci dintre toate formațiile, preferata lui Dăncuș e echipa pe care o face cu Gabriel Zetea, bine sudată în cei 4 ani de la conducerea Consiliului Județean, componenții ei fiind în mod vizibil… „câștigători”.

 

„Iubirea (sportivă) se cere păzită de oarba ispită”. Propunerea inițială de buget al clubului a fost de 12,3 milioane lei. Pe modelul din 1989 – „Nicule, mai dă-le 100 de lei” – , consilierul local Mircea Cirț a propus: „(Dorule,) mai dă-le 1 milion”. Iar amendamentul a fost adoptat, fiind preferat celui propus de liberali – 5 milioane de lei – unul care nu mima, ci chiar încerca rezolvarea unei probleme reale.  Chiar și cu prețul micșorării numărului de luminițe festive la diverse sărbători, numai să nu mai trecem prin episodul din 2016, când fotbalul și handbalul fete au trebuit să o ia de la capăt.

 

Mircea Cirț e cel care în 2021 fugea după angajații clubului Minaur, ca să anuleze închirierea mașinii MM-78-ATP (contract în valoare de 2.344 lei). Nu fugea din iubirea – nepăzită de oarba ispită a banului – pentru Minaur, ci pentru el, consilierul local acuzabil de incompatibilitate. ANI a și demarat o cercetare, rămasă în coadă de pește.

 

Iubirea domnului Cirț pentru Minaur se vede în soluțiile oferite, toate cu banii altora: să dea finanțare de 25% și Consiliul Județean, căci echipele reprezintă și Maramureșul. Pe acest raționament poate cere câte 25% de la Regiunea de Nord-Vest și de la Guvernul României, că doar Minaur reprezintă și regiunea și țara!

 

Soluții la îndemână. Cea mai îndemână soluție de îndreptare a lucrurilor la Minaur e prezentată limpede în audit: respectarea legii, a regulamentelor și a transparenței cheltuirii banului public. Iar executivul și legislativul au obligația de a urmări acest aspect. Mă rog, Dăncuș se bate cu pumnul în piept spunând că Minaur – club de drept public – nu are cum să dea faliment. Dar nimeni nu vrea asta, toată lumea vrea performanță; atât sportivă, cât și managerială!

 

Mai ales că echipele de handbal ale clubului Minaur se poziționează în clasamentul sportiv din Liga Zimbrilor și Liga Florilor mai bine decât în cel al bugetelor alocate (fiecare în jur de 1,7 milioane de euro), top în care prind abia locurile din ultima treime. Hai Minaur!”.

 

* Foto: @CS Minaur Baia Mare

 

Biroul parlamentar al deputatului Călin Bota (PNL)



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here