ANALIZĂ 2MNEWS – Află numărul total de alegători din Baia Mare la care se va raporta prezența la vot la alegerile din 9 iunie 2024, numărul real al acestora și care este prognoza prezenței la urne

0
591

EXCLUSIV. La alegerile din 9 iunie 2024, în municipiul Baia Mare numărul de alegători rezultat din Registrul Electoral (actualizat la 17 aprilie 2024) și din listele electorale complementare este de 115.306. Dintre aceștia, 385 de persoane provin din alegătorii înscriși în listele electorale complementare, comunicat de către Inspectoratul General de Imigrări. La nivel județean, Registrul Electoral acreditează un număr de 420.106 de maramureșeni. La aceste numere false se va calcula prezența vot. Această scriere analizează exclusiv situația din municipiul reședință de județ, Baia Mare.

 

Vă reamintim, conform Recensământului din 2021, numărul oficial al populației din Baia Mare a fost stabilit la 108.759 locuitori (cu 6.547 de persoane mai puține decât numărul acreditat al alegătorilor – persoane peste 18 ani).

 

În contextul unui regres demografic perpetuu, consemnat ca atare de instituția oficială abilitată a statului, și a existenței a circa 20% din populația urbei care nu are drept de vot (copii/adolescenți între 0 și 18 ani) – la fel, potrivit datelor oficiale ale Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și ale cuantificării registrului nașterilor -, numărul real al persoanelor care pot vota în Baia Mare este de circa 87.000. Adică, cu peste 28.000 mai puține decât acreditează instituția abilitată a statului că există și că are drept de vot.

 

Procentual, în Baia Mare există cu un sfert (25%) mai puțini potențiali votanți decât susține statul că sunt. Comparativ cu 2020, statul susține că în ultimii 4 ani populația cu drept de vot a Băii Mari a scăzut cu doar 4.241 de persoane (în 2020 au fost validați în Registrul electoral 119.547 de persoane cu drept de vot, cu 3.440 mai puține decât în 2016, când în Registrul electoral au fost validați 122.987 alegători).

 

Conform prognozelor 2mnews, care au luat în calcul factori comparativi (prezența numerică la urne – nu procentuală -, trendul prezenței la vot la ultimele cinci runde locale de alegeri locale – 2008, 2011 (alegeri parțiale), 2012, 2016, 2020 -, numărul de candidați), în 9 iunie se vor prezenta la urne între 40.000 și 46.000 de alegători. Procentual, vor vota 46%-53% dintre alegătorii reali. Faptic, prezența va fi raportată la numărul oficial (fals) înscris în Registrul electoral, implicit aceasta va fi de 35%-40%.

 

În urma documentării acestei scrieri, 2mnews a refăcut și prezența reală la urne a alegătorilor din Baia Mare, observând un regres continuu cu 3.700-5.400 de persoane de la un ciclu electoral la altul:

 

• 2008: 44.150 prezenți la urne (123.738 de alegători înscriși pe listele electorale) – 11 candidați pentru funcția de primar, câștigătorul (Cristian Anghel) s-a impus cu 51,03% – 21.477 voturi;

• 2011 (alegeri parțiale): 36.221 alegatori prezenți la urne (124.896 de alegători înscriși pe listele electorale) – 7 candidați pentru funcția de primar, câștigătorul (Cătălin Cherecheș) s-a impus cu 51,66% – 18.298 voturi;

• 2012: 51.419 alegători prezenți la urne (121.760 de alegători înscriși pe listele electorale) – 4 candidați pentru funcția de primar, câștigătorul (Cătălin Cherecheș) s-a impus cu 86,03% – 44.239 voturi;

• 2016: 47.709 alegători prezenți la urne (122.987 alegători înscriși pe listele electorale) – 7 candidați pentru funcția de primar, câștigătorul (Cătălin Cherecheș) s-a impus cu 70,21% – 32.111 voturi;

• 2020: 42.243 alegători prezenți la urne (119.547 alegători înscriși pe listele electorale) – 9 candidați pentru funcția de primar, câștigătorul (Cătălin Cherecheș) s-a impus cu 40,31% – 17.039 voturi;

• 2024: 115.306 alegători înscriși pe listele electorale – 16 candidați pentru funcția de primar.

 

De asemenea, un fapt desprins tot din analiza 2mnews a ultimelor 5 runde de alegeri în Baia Mare (observația analitică are menirea de a-i ajuta pe candidați în strategiile de concepere a campaniilor electorale): grupa de vârstă care se prezintă în cel mai mare număr la urne este 45-64 de ani (atât la bărbați, cât și la femei), iar grupa de vîrstă care se prezintă în cel mai mic număr la urne este 18-24 de ani (atât la bărbați, cât și la femei).

 

Așa cum am explicat și AICI, măsluirea instituțională și generalizată a numărului alegătorilor se face pentru că în baza acestuia se calculează numărul aleșilor (locali, județeni, naționali și reprezentanți ai României în Parlamentul European).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here