AU PIERDUT, IAR – Minaur Baia Mare, cea mai slabă echipă a seriei Ligii a III-a, a bifat cea de-a 9-a înfrângere, în comuna Sânmartin

0
167

FOTBAL – LIGA A III-A. Vineri, 17 noiembrie 2023, pe Stadionul Comunal din Sânmartin (jud. Bihor), în meci contând pentru etapa a 13-a a Seriei a 10-a a Ligii a III-a de fotbal, CS Lotus Băile Felix a câștigat, cu 2-1 (2-0), partida cu CS Minaur Baia Mare. Meciul, arbitrat de Adelin Pavel din Osica de Jos (jud. Olt), a opus echiepele clasate înaintea etapei pe locurile 3 (Lotus) și 10 (Minaur).

 

Teren greu, îmbibat cu apă, după ce a plouat încontinuu la Sânmartin, pe toată durata partidei. Antrenorul Ciprian Danciu (Minaur) a început cu următorul 11 Băilă – Achim, Simion, Raul Gherman, Stoian – Macrițchii, Urvanțev, Buciuta, Serediuc – Denis Gherman, Lemac.

 

În pofida încercărilor echipei băimărene, „lanterna roșie” a seriei (ultima clasată), a fost înfrântă din nou. Minaur a avut momente în care a jucat de la egal la egal cu echipa comunei bihorene Sânmartin, însă cei de la Lotus s-au dovedit mai lucizi și mai eficienți, adjudecându-și toate cele 3 puncte puse în joc.

 

Bihorenii au deschis scorul la finalul primei jumătăți de oră, când au făcut mat apărarea băimărenilor din 2 pase: degajarea lui Cosma a ajuns la Gitye, care l-a găsit în careu pe tânărul Daniel Duma (18 ani), iar acesta a marcat pe sub portarul Băilă. În min. 30, șutul lui Gitye, din careu, pe colțul scurt, este respins cu piciorul de portarul băimărenilor, iar Minaur încearcă egalarea prin Lemac, din lovitură liberă din zolțul careului de 16 metru, dar Cosma reține.

 

Chiar înaintea intrării la vestiare, Darius Gheban (20 de ani) ridică scorul la 2-0, după un șut al lui Cucu respins de Băilă, care a ricoșat norocos la mijlocașul bihorean. Minaur a avut o posesie mai bună și în repriza a doua, dar tot echipa bihoreană a fost prima aproape de a înscrie, în min. 73, după reluarea lui Duma (din centrarea lui Gitye din lovitură liberă), respinsă salvator de Băilă. Totuși, Minaur a reușit golul de onoare la faza următoare, vârful Brian Lemac marcând printr-un șut violent de la 18 metri care l-a învins pe portarul Cosma.

 

Minaur a atacat, forțând egalarea, însă ultima ocazie clară a fost irosită în min. 87, când Cosma a respins greșit (în față) o lovitură liberă, iar Macrițchii s-a trezit cu mingea la 12 metri, reluarea sa fiind parată de portarul bihorean.

 

* Lotus Băile Felix – Minaur Baia Mare: 2-1 (2-0), au marcat Daniel Duma (min. 27), Darius Gheban (min. 43) / Brian Lemac (min. 74).

 

În urma înfrângerii, Minaur rămâne pe ultimul loc în Seria a 10-a, cu 8 puncte în 13 meciuri (2 victorii, 2 egaluri și 9 înfrângeri), iar în etapa următoare, în 24 noiembrie 2023, joacă pe teren propriu cu CSM Victoria Carei (loc 8).

 

* Foto: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here