AU PIERDUT – CSM Sighetu Marmației a pierdut cu Minerul Ocna Dej, dar rămâne încă pe loc de play-off

0
258

FOTBAL – LIGA A III-A. Vineri, 3 noiembrie 2023, la Baza Sportivă din satul Vad (jud. Cluj), în meci contând pentru etapa a 11-a a Seriei a 10-a a Ligii a III-a de fotbal, CS Minerul 1947 Ocna Dej a câștigat, cu 1-0 (0-0), partida cu CSM Sighetu Marmației. Meciul, arbitrat de o brigadă din Brașov, cu Dumitru Robert Mormeci la centru, a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 7 (Ocna Dej) și 4 (Sighetu Marmației).

 

În a doua etapă a returului sezonului regular, sighetenii s-au deplasat la Vad pentru un meci cu o formație incomodă, cu care în tur a remizat pe teren propriu (3-3). De această dată, sighetenii aveau ca obiectiv victoria (este drept, și bookmakerii îi dădeau favoriți cu o diferență mică: 32% vs. 40%), pentru a evita creșterea ecartului față de primele clasate și a nu pierde locul de play-off.

 

Gazdele erau la al 3-lea meci consecutiv pe teren propriu, anterioarele fiind încheiate fără victorie (0-0 cu Lotus Băile Felix și 0-1, săptămâna trecută, cu Victoria Carei). În schimb sighetenii erau neînvinși în ultimele 3 etape, după victorii cu Sănătatea Cluj și Victoria Carei și un egal cu conjudețeana Minaur Baia Mare.

 

Calculele nu s-au adeverit nici la această partidă. După o primă repriză echilibrată, disputată, dar fără gol marcat, gazdele au reușit să se impună în ultima repriză, la limită, 1-0, prin golul marcat în min. 80 de tânărul mijlocaș central Nikolas Raul Suciu (22 de ani, născut la  Roquetas de Mar, jucător cu dublă cetățenie, spaniolă și română, aflat la al doilea sezon la Minerul), sighetenii ratând șansa de a se apropia de podium.

 

  • Minerul Ocna Dej – CSM Sighetu Marmației: 1-0 (0-0), a marcat Raul Suciu (min. 80).

 

În urma înfrângerii, sighetenii își păstrează locul 4 în seria a 10-a a Ligii a III-a, dar se majorează distanța față de primele 3 echipe. În etapa următoare, CSM Sighetu Marmației joacă pe teren propriu, în 11 noiembrie, de la ora 14.00, cu SC Olimpia MCMXXI Satu Mare, echipă clasată acum pe locul 9, peultimul (încă nu a disputat meciul din această etapă, dar indiferent de rezultat nu poate urca în clasament).

 

* Foto generică: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here