APRECIERE – Trei noi titluri de “Cetățean de Onoare al Maramureșului”: etnologul Pamfil Bilțiu, salvamontistul Ludovic Györffy și ceramistul Cornel Sitar

0
1251
Ludovic Györffy, Pamfil Bilțiu, Cornel Sitar

CETĂȚENI DE ONOARE. Administrația Maramureșului pregătește acordarea a trei noi titluri de “Cetățean de Onoare al Județului Maramureș”, pentru etnologul Pamfil Bilțiu, salvamontistul Ludovic Györffy și ceramistul Cornel Sitar (în cazul acestuia, titlul va fi acordat post-mortem).

 

Acordarea acestui titlu reprezintă o recunoaştere a unor cariere de excelență, a unor fapte şi acte deosebite – este, probabil, prima oară când toți cei incluși într-un grup de propuneri chiar merită acest titlu. Titlul se acordă din anul 2014 și a fost acordat până acum pentru 31 de persoane.

 

• Pamfil Bilțiu (83 de ani), orginar din satul Făurești (com. Copalnic Mănăștur) este unul dintre cei mai activi, apreciați și solicitați etnologi din România, autoritatea și competența sa fiind recunoscute pe plan internațional, fiind distins cu numeroase premii, diplome și distincții pentru activitatea sa.

 

• Dr. Ludovic Györffy (87 de ani), zis Lajos Baci, originar din Brașov, este cel care a condus prima echipă Salvamont din Maramureș, cea constituită în Baia Mare, în anul 1969 și pe care a condus-o timp de 10 ani. Este unul dintre primii instructori pentru pregatirea medicală și prim-ajutor al candidaților și a salvamontiștilor și este autorul principal al primei lucrări în domeniul salvamontului din România: „Salvarea în munți – Noțiuni de prevenire, primul ajutor și transportul accidentaților și bolnavilor în munți”, apărută în anul 1977 (din echipa redacțională au mai făcut parte dr. Edita Căpușan, prof. Octavian Gherasim, dr. Ioan Kovacs, dr. Zoltan Kovacs, prof. Ioan Nădișan, Cornel Pârvulescu, dr. Ioan Pop, dr. Nicolae Rednic, dr. Vasile Rusu și psiholog Kalman Szilagyi). În 1986, dr. Györffy a organizat prima expediție Salvamont din România, care a avut 7 membri (din echipa Baia Mare și alte centre din țară) și care a escaladat cu succes Vârful Elbrus (5.642 m – cel mai înalt vârf din Europa). Profesional, cea mai mare perioadă a fost medic la Policlinica nr. 2 Baia Mare (1966-2000).

 

• Cornel Sitar (20 mai 1949- 24 aprilie 2022), originar din Baia Mare, a fost unul dintre cei mai importanți meșteri olari din a doua jumătate a secolului XX. Primul vas ceramic l-a creat la vârsta de 13 ani, moștenind profesia de la tatăl său. A fost șeful Secției Industrie ceramică de la IPICCF. După 1989 a produs cu firma pe care a creat-o peste 12.000 de piese ceramice pe an. A luptat tot timpul vieții ca meseria de olar să nu se piardă. A fost membru al Academiei Artelor Tradiționale din România. Dovadă a măiestriei sale stau cele peste 140 de premii naționale și internaționale obținute de-a lungul vieții.

 

* Foto: @ Centrul Cultural Sighetu Marmației (Pamfil Bilțiu), @acasalaromani.ro (Cornel Sitar), @Salvamont Maramureș (Ludovic Györffy)

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here