ANTICIPARE – Aflați numele celui care va fi numit șef al procurorilor maramureșeni: concursul pentru funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a încheiat

0
3841

CÂȘTIGĂTORUL CONCURSULUI – PRIM-PROCUROR, MARAMUREȘ. Câștigător al concursului pentru funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș este Ioan Pop, fostul șef al DNA Maramureș (titulatura oficială: Biroul teritorial Baia Mare al Serviciului teritorial Cluj – Direcția Națională Anticorupție). Rezultatul concursului va fi oficializat miercuri, 22 noiembrie, de Consiliul Superior al Magistraturii, odată cu tabelul de clasificare a candidaților, iar data de la care va fi numit procurorul Pop în cea mai importantă funcție din Parchetul județean va fi stabilită ulterior de Secția pentru procurori a CSM.

 

În acest moment, Parchetul județean este condus cu titlu interimar (prin delegare) de procurorul Adela Dorina Mociran, fostă prim-procuror adjunct. Funcția de prim-procuror a rămas vacantă după pensionarea procurorului Dana Mirela Borcuti, cea care a condus Parchetul Maramureș în ultimii 7 ani (din iulie 2016).

 

La concursul pentru funcția de prim-procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș s-au înscris trei procurori: Vasile Adrian Buzan, Roxana Andreea Couți și Ioan Pop.

 

Vasile Adrian Buzan este procuror de peste 13 ani (din iunie 2010 – inițial a fost repartizat la Parchetul Șomcuta Mare, acum desființat) și are grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă curte de apel. Buzan, care anterior a fost avocat (este fostul ginere al răposatului procuror și apoi avocat Octavian Gheorghe Cioltea „Bunicu’”), a fost delegat la finalul anului trecut în funcția de procuror șef al Secției Judiciară a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș (a fost șeful Secției Judiciară și prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, de unde a fost transferat la Baia Mare, la Parchetul județean).

 

Roxana Andreea Couți este procuror de peste 15 ani (din iunie 2008 – inițial a fost repartizată la Parchetul Șomcuta Mare, acum desființat) și este procuror șef Secție Urmărire Penală al Parchetului județean. Activează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș din 5 aprilie 2018, când a fost transferată de la Parchetul Baia Mare. În timpul derulării concursului s-a retras (înaintea ultimei probe).

 

Ioan Pop a intrat în magistratură în urmă cu 11 ani, la 16 ianuarie 2012 fiind numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, ulterior transferându-se la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, unde a ajuns șef Secție Urmărire Penală (funcție din structura organizatorică de conducere a instituției).

 

Procurorul Pop a fost numit în funcția de șef al DNA Maramureș la 17 octombrie 2018 (funcția era vacantă în 1 septembrie 2018, în urma transferului procurorului Ioan Ulici la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș). Numirea lui Pop în funcția de procuror șef al DNA Baia Mare era valabilă până în 17 octombrie 2021, însă a demisionat cu 5 luni mai devreme, cerând să își continue activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș (după expirarea celor 3 ani, Pop mai putea fi reînvestit pentru încă 3 ani în funcția de conducere, de CSM, la propunerea procurorului șef DNA).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here