CSM / PSD. Avocatul sighetean Ioan Sas (53 de ani), fost pesedist de frunte în Maramureș, a fost numit membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din partea “societății civile”. Sas, împreună cu alt apropiat PSD (Fănel Mihalcea), au fost validați miercuri, 14 decembrie 2022, de Senat, împreună cu cei 14 magistraţi aleşi ca membri ai CSM în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor.
Din partea “societății civile” au fost 7 candidați (propuși de partidele politice), Comisia juridică a Senatului, condusă de senatorul maramureșean PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, respingând 3 candidaturi (pe motiv că dosarele au fost depuse după termenul stabilit de Biroul permanent). Cei 4 rămași în cursă au fost votați în Senat, iar Sas (74 voturi „pentru” şi 16 „împotrivă”) și Mihalcea (73 de voturi „pentru” şi 17 „împotrivă”) au întrunit cel mai mare număr de voturi politice.
Un membru CSM din partea societății civile este propus de… partidele politice (în urma negocierii dintre cele aflate la guvernare). Această funcție este bine remunerată: câștigă anual de la 323.400 lei și până la 470.000 de lei net (“în mână”), adică între 27.000 lei- 39.000 lei net /lună – în această sumă intră indemnizația și diurna de detașare în altă localitate, în speță București (pentru acest calcul am luat ca date de referință câștigurile anului 2021 ale membrilor societății civile în CSM, Romeu Chelariu și Victor Alistar).
Conform legii, pot fi membri din partea societăţii civile în CSM specialişti în drept, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se bucură de “înaltă reputaţie profesională şi morală şi nu sunt membri ai vreunui partid politic”.
Cine formează noul CSM
CSM, care este o instituție publică cu rol de garant al independenței justiției, este format din 19 persoane: 14 magistraţi aleși (9 judecători și 5 procurori), doi reprezentanţi ai societăţii civile şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Curtea Supremă) şi procurorul general. Noul CSM, care intră în activitate în 6 ianuarie 2023 și are un mandat de 6 ani (până la 6 ianuarie 2029), va fi format din:
- Daniel Grădinaru – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Denisa Angelica Stănişor – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Gheorghe Liviu Odagiu – Curtea de Apel Alba Iulia;
- Elena Raluca Costache – Curtea de Apel Bucureşti;
- Ramona Graţiela Milu – Curtea de Apel Braşov;
- Mihaela Laura Radu – Tribunalul Bucureşti;
- Narcis Erculescu – Tribunalul Dâmboviţa;
- Claudiu Marian Drăguşin – Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti;
- Vasile Alin Ene – Judecătoria Ploieşti;
- Daniel Constantin Horodniceanu – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Emilia Ion – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti;
- Bogdan Silviu Staicu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
- Claudiu Constantin Sandu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov;
- Marioara Cătălina Sîntion – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti;
- Ioan Sas – societatea civilă;
- Fănel Mihalcea – societatea civilă;
- Marian Cătălin Predoiu – ministrul Justiției (membru de drept);
- Corina Alina Corbu – preşedinte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (membru de drept);
- Gabriela Scutea – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (membru de drept).
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
sas domnisorul nu e plangaciosul PSD? o fi bun si la PNL la chermezele de la pensiunea din glod. este doar mutarea chermezelor cu horinca si meselor întinse cu ciolan de la oncesti…. cine o crede ca e altceva???? o hora a incompetentei!
PENIBIL