ABUZ ÎN SERVICIU – Fostul primar de Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș, trimis din nou în judecată de DNA, pentru că nu l-a dat afară pe directorul Bărbuș

0
1726

CORUPȚIE. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al municipiului Sighetu Marmației, Ovidiu Gheorghe Nemeș (43 de ani), pentru săvârșirea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru că în 2014 (când Nemeș era primar) nu a suspendat raporturile de serviciu ale fostului şef al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei, Ioan Bărbuș, deși acesta era trimis în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de serviciu asimilate infracţiunilor de corupţie.

 

Sigur, Bărbuș fusese trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu într-un dosar în care era co-inculpat și primarul Nemeș, care era viceprimar la data comiterii respectivei fapte (este vorba despre contractul de închiriere prin atribuire directă a 10 parcometre, în noiembrie 2009 – conform legii, atribuirea trebuia făcută în urma unei licitații). În consecință, Bărbuș a fost menținut în funcție pe toată durata mandatului de primar al lui Nemeș (2012-2016), deși, conform legii, trebuia dat afară (formularea tehnică: trebuia să i se suspende contractul de muncă).

 

DNA a calculat că Bărbuș a încasat în perioada în care trebuia dat afară (aprilie 2014 – iunie 2016) drepturi salariale care au totalizat 100.951 lei și că această sumă este un prejudiciu cauzat bugetului local. De altfel, în această speță Primăria Sighetu Marmației s-a constituit parte civilă cu suma de 100.951 lei. Speța va fi judecată la Tribunalul Maramureş, DNA instituind sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile ce îi aparţin lui Nemeş.

 

Mențiuni: Ioan Bărbuș a decedat în iunie 2018. Nemeș a mai fost trimis în judecată de DNA și la începutul acestui an, în Dosarul Avocații, tot pentru abuz în serviciu. Astăzi, Nemeș locuiește în București, unde și-a deschis o afacere cu bijuterii din pietre prețioase, și scrie motivaționale ieftine pe Facebook.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here