HANDBAL FEMININ – Minaur Baia Mare rămâne neînvinsă, pe locul 2 după al doilea turneu al Ligii Naționale

1
508

LIGA NAȚIONALĂ. Etapa a V-a a Ligii Naționale la handbal feminin a încheiat al doilea turneu, desfășurat la Sfântu Gheorghe, un turneu la care au participat toate echipele înscrise în prima divizie valorică, dar cele mai multe având loturile decimate de cazurile pozitive COVID-19 (au fost peste 30 de jucătoare care au lipsit din această cauză – 10 echipe din 16 având cazuri active în lot, conform unei precizări a FRH).

 

Minaur Baia Mare, cu un parcurs excelent în acest turneu, se clasează pe locul 2, împreună cu liderul CSM București fiind singurele echipe neînvinse până acum. După cinci etape, CSM Bucureşti rămâne lider cu 15 puncte (5 victorii), urmată de Minaur cu 13 puncte (4 victorii și un meci egal) și de SCM Râmnicu Vâlcea cu 12 puncte.

 

În cele 5 partide disputate până acum, Minaur a obținut următoarele rezultate: 10-0 cu HC Zalău (meci decis la masa verde din cauza cazurilor de COVID-19 din echipa sălăjeană); 26-26 cu Rapid București; 28-22 cu CSM Slatina; 32-31 cu SCM Râmnicu Vâlcea (cea mai afectată echipă de cazurile de COVID-19, care a făcut deplasare cu doar 11 jucătoare apte, din care două junioare); 27-23 cu Gloria Bistrița.

 

În acest an, mai este programată o singură etapă (a 6-a), în 11-12 noiembrie (Minaur joacă cu HC Dunărea Brăila, în 11 noiembrie, în Sala Polivalentă din București, meciul fiind transmis, de la ora 16.30, de TVR2), apoi campionatul se întrerupe pentru participarea echipei naţionale la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (3-20 decembrie).

 

* Foto: Paul Ursachi / Upfoto

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Este corect suntem pe locul doi,dar pina la un parcurs excelent este nevoie de mai mult.Pe linga faptul ca nu am pierdut nici un meci ,se impun totusi niste concluzii dupa 4 jocuri.
    -nivelul este unul mediocru presarat cu foarte multe greseli personale
    -japoneza din echipa ne demonstreaza ca bataia crunta primita de ROMANIA in meciul cu JAPONIA, nu a fost intimplatoare
    -portarita suedeza este departe de forma de la campionatul mondial
    -jucatoarele straine( din pacate )sunt in teren majoritatea timpului si bineinteles dau in medie 70-80% din goluri
    -jucatoarele romance,freaca banca sau in cel mai bun caz sunt cu ciomageala in aparare.
    Cel mai trist este ca pentru a fi pe podium cheltuim sume consistente din banul public,care ajung in buzunarele unor straini.
    Si toate astea se petrec intr-o perioada in care sistemul sanitar are mari lipsuri,si mor OAMENI !
    Intrebarea este cit de responsabile sunt autoritatile locale,in conditiile in care noi nu mai avem locuri la ATI, dar platim salarii de 8.000 de euro/luna ?Daca unii merita asemenea salarii ca sa se joace cu mingea,personalul medical care se lupta cu covitul cit ar fi corect sa primeasca ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here