VARIANTA DE OCOLIRE BAIA MARE. Firma sibiană Geologic-Tech SRL, specializată în lucrări de foraj și sondaj pentru construcții și controlată de Traian Mihail Bădilă, va executa contractul care vizează completarea studiului geotehnic aferent studiului de fezabilitate al proiectului Varianta de Ocolire Baia Mare.
Contractul, care a fost semnat de beneficiari (Consiliul Județean Maramureș & Primăria Baia Mare) luna trecută (în 7 decembrie 2022) și este încheiat pe o perioadă de… 18 luni (!), prevede ca firma din Sibiu să execute încă aproximativ 400 de foraje pe traseul pe care a fost proiectată centura rutieră a Băii Mari, conform cerințelor impuse de CNAIR.
Geologic-Tech a fost unicul ofertant al licitației deschise în acest sens de administrația județeană, care are nevoie de finalizarea SF-ului Variantei de Ocolire a Băii Mari pentru a depune proiectul spre finanțare prin Programe Operaționale, Mecanisme de Redresare și Reziliență și/sau alte surse de finanțare nerambursabilă, proiectul fiind estimat la 250 de milioane de euro.
Valoarea contractului este mai mare decât toată cifra de afaceri a firmei sibiene de la înființarea sa (2017), respectiv aproape 3 milioane de lei (exact: 2.967.762,72 lei, sumă care include TVA) – în cei 5 ani de existență, firma sibiană, care la finalul anului 2021 avea 4 angajați, a avut o cifră de afaceri care totalizează 2.823.425 lei (722.187 lei în anul 2021). Remarca nu sugerează lipsa de profesionalism (firma a efectuat și studiile geotehnice ale centurii rutiere Sibiu), ci subliniază personalului redus numeric de care dispune, fapt care a generat, probabil, timpul mare alocat finalizării lucrării (un an și jumătate).
Finanțarea lucrărilor se asigură din bugetele celor doi parteneri din proiect, respectiv CJ Maramureș și Primăria Baia Mare, care s-au asociat pentru realizarea acestui obiectiv de investiție în 21 decembrie 2020.
De ce trebuie 400 de foraje suplimentare
Lucrarea de elaborare a studiului de fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Baia Mare a fost atribuită în 18 noiembrie 2021 firmei ieșene Drum Pod Invest SRL Iași, controlată de Radu Judele, la suma de 2,33 milioane de lei (exact: 2.337.874 lei, sumă care include TVA).
După finalizarea SF-ului, în urma redimensionării traseului, de la o lungime de 26,9 kilometri (aceasta fiind varianta licitată și contractată) la o lungime de 31,91 de kilometri + circa 4 kilometri drumuri de legături (ieșiri/intrări), CNAIR a decis că studiul geotehnic trebuie extins (cu foraje suplimentare).
Implicit, costurile de elaborare a Studiului de Fezabilitate s-a dublat, de la 3 milioane de lei la circa 6 milioane de lei. De asemenea, decizia redimensionării traseului Variantei de Ocolire a Băii Mari duce la o întârziere semnificativă a finalizării SF-ului, documentație obligatorie în dosarul de solicitare a finanțărilor nerambursabile.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Ca de obicei, amanari peste amanari, reevaluari, contestatii, etc, totul ca sa se bage cat mai multi bani in buzunarele firmelor de casa si ale politicienilor! 😡
Cand va fi gata centura si groapa de gunoi, deja vom avea aparate de zbor individuale si reciclatoare individuale in casa!
Dar politrucii de la conducere vor fi in continuare la butoane!!!
Va fi gata peste 20 de ani,daca va fi,mințiți in ultimul hal.