13, CU GHINION – Minaur, egalată în ultima secundă în Polonia, mai păstrează doar șanse teoretice pentru calificarea din grupele cupei europene

0
434

EHF EUROPEAN LEAGUE. Duminică, 13 februarie 2022, de la ora 17.00, în Hala Widowisko-Sportowa RCS din Lubin (Polonia) – o polivalentă cu o capacitate de 3.700 de locuri -, în meci contând pentru etapa a 5-a a fazei grupelor din EHF European League, MKS Zagłębie Lubin SA a terminat la egalitate, 23-23 (12-12), cu CS Minaur Baia Mare.

 

Partida, arbitrată de cuplul din Belarus Valery Butskevich & Yury Butskevich, s-a disputat între două echipe din orașe cu tradiție minieră (de altfel, denumirea echipei poloneze se traduce Baia Lubin / Minele din Lubin / Bazinul minier Lubin).

 

Numai că, spre deosebire de Baia Mare, unde mineritul a rămas doar la nivelul amintirilor (și a haldelor de steril), la Lubin – un oraș de dimensiunea  Slatinei, construit practic în ultimii 70 de ani, fiind realmente distrus (în proporție de peste două treimi) în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial – această tradiție/industrie continuă și chiar este în plină dezvoltare (aici își are sediul cel de-al treilea holding ca mărime din Polonia, compania minieră KGHM Polska Miedź, cu peste 34.000 de angajați – subsolul din regiunea Lubin conține una dintre cele mai mari rezerve de cupru și argint din Polonia).

 

Revenind la meci, polonezele erau singurele din grupă fără nicio victorie după primele 4 meciuri, însă au încercat să se revanșeze după meciul de la Baia Mare, când Minaur a învins cu 34-32 (18-14). Și partida nu a fost una simplă pentru băimărence, obligate să învingă pentru a mai păstra șanse (mai mult teoretice) de a trece în faza superioară grupelor. La pauză s-a intrat ca la începutul meciului, cu egalitate pe tabela de marcaj: 12-12.

 

O primă repriză în care Lavko (4 goluri) și Laslo (3 goluri) au fost principalele marcatoare ale oaspetelor, iar Amra Pandžic (Minaur) a ținut poarta închisă (cât a putut), având 7 parade salvatoare în primele 30 de minute și un procentaj de aproape 39% de mingi apărate, aproape similară statistica cu a portarului gazdelor, Monika Maliczkiewicz, care a apărat și ea 7 din cele 19 șuturi trase pe spațiul porții de jucătoarele Minaurului (procentaj 37%). De la poloneze, pericolul a venit în prima repriză de la extrema dreaptă Górna și de la brazilianca Machado Matielli (centru), ambele cu câte 3 goluri marcate în primele 30 de minute.

 

Echilibrul s-a menținut și în primele 10 minute ale reprizei a doua, încheiate cu 16-16 pe tabela de marcaj. Apoi extrema stângă Zawistowska profită din plin de eliminarea japonezei Fujita, înscrie o dublă (min. 42 și 44) și o duce pe Zagłębie în avantaj: 19-17. Antrenorul Fotonea cere time-out și sună deșteptarea, iar Laslo și Petruș egalează din nou (19-19). Nu găsim însă soluții pentru extremele polonezelor, iar Górna le readuce pe gazde în avantaj.

 

Ultimele 10 minute, băimărencele au deja 4 minute și jumătate fără gol (noroc că au mai ratat și gazdele) și polonezele conduc cu 20-19. Time-out. Rețeta deja de succes. La revenirea în joc, Laslo marchează și egalează, iar Zawistowska ratează și fanii Minaurului încep să spere. Ratează și Fujita, dar arbitri fluieră greșeală tehnică la interul stânga Kochaniak-Sala și avem iar atacul în superioritate numerică (Górna e eliminată), dar Severin ratează, iar apoi arbitri fluieră greșeală tehnică la Burlachenko (multe greșeli tehnice au văzut cei din Belarus). Ratează Labuda, iar Burlachenko marchează și conducem când mai sunt 5 minute.

 

Mai sunt 3 minute, avem mingea și un gol avantaj și Burlachenko se răzbună pentru toate câte i s-au întâmplat și avem 20-22. Apoi iar se-ntâmplă ceva, să nu trăim vreun final fără emoții, și polonezele egalează în 20 de secunde: întâi Górna din 7 metri, apoi veterana Grzyb (extremă stânga, 40 de ani). Înscrie Lavko (toate regretele pentru plecarea sa sunt tardive, dar respectul rămâne) și intrăm în ultimele 2 minute cu 22-23.

 

Doar 30 de secunde, time-out. Se revine-n joc, Laslo… nu mai marchează (dar de ce n-am ținut mingea?). Mai sunt 14 secunde (să fim chiar atât de ghinioniști?), nu mai repiră nimeni, polonezele se aruncă în atac de parcă ar viza vreo calificare imposibilă și extrema Górna înscrie în ultima secundă de joc. Extremele și soluțiile… Final. Egal: 23-23 (12-12). Frățește, ca-ntre ortaci, doar că pe noi acest egal este similar cu o înfrângere.

 

Pentru Minaur au marcat Lavko și Laslo (câte 6 goluri), Burlachenko (4 goluri), Fujita și Polocoșer (câte 2 goluri), Severin, Kerekes și Petruș (câte 1 gol) – o remarcă pentru portarul Amra Pandžic (Minaur – 11 mingi apărate, procentaj de 37% șuturi parate). De la gazde s-au remarcat portarul Maliczkiewicz (11 mingi apărate, 33% procentaj de salvări) și jucătoarele Górna (7 goluri), Machado Matielli, Zawistowska și Labuda (câte 3 goluri).

 

Toți parametri tehnici indică o egalitate aproape perfectă între cele două echipe, dar dacă-nlăturăm raționalul preferam să fie altfel.

 

* Foto generică: @CS Minaur Baia Mare

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here