EXCLUSIV – Când este estimată finalizarea extinderii semnificative a Baia Mare Value Center și care este costul total al investiției

0
6281

INVESTIȚIE. Centrul comercial Baia Mare Value Center, dezvoltat de Prime Kapital, inaugurat în 6 decembrie 2018 și preluat în februarie 2019 în portofoliul MAS Real Estate Inc (valoarea înregistrată a tranzacției fiind de 29,3 milioane de euro, însă dezvoltatorul este parte a cumpărătorului – acum proiectul de retail este inclus în lista de proprietăți a MAS, care este un fond de investiții din Africa de Sud, cu o valoare de piață de 35,22 milioane de euro), va fi extins în acest an cu încă 4.200 mp.

 

Investiția va crește capacitatea de închierere actuală cu circa 18%. Conform unui document financiar intern privind strategia investițională a anului 2022, deținut de 2mnews, MAS a programat finalizarea extinderii în septembrie 2022, în urma unei investiții estimate de 2,8 milioane de euro, însă al cărei cost total (în care sunt incluse toate costurile proiectului: achiziționarea terenului, proiectare, avizare etc.) se va ridica în final la 5,3 milioane de euro (a anunțat MAS). Calculele economice ale MAS indică faptul că investiția va crește valoarea de piață a centrului comercial de la Baia Mare cu 7,8%.

 

De altfel, în acest moment, Baia Mare Value Center este inclus în portofoliul MAS REI cu statutul “parțial dezvoltat”. În 26 mai 2021, PK (Prime Kapital) Burgundy SRL, firma care administrează centrul comercial în numele MAS și care este deținută de PK Development Holding SRL (controlată scriptic de avocatul sud-african Martin Johannes Christoffel Slabbert), a primit autorizație de construire pentru extindere. În ianuarie 2022, firma a cerut (și primit) un nou certificat de urbanism, prin care s-a modificat tema (proiectul de extindere) pentru care a primit în 26 mai 2021 autorizația de construire.

 

Conform documentațiilor, extinderea prevede ridicarea unei clădiri noi (localizată separat de construcția existentă, la Bulevardul București), cu regim de înălțime Parter și cu o suprafață de 4.200 mp – în fotografia alăturată, clădirea este evidențiată în stânga jos, având limitele aliniate cu magazinele Altex (în dreapta) și Sportisimo (în plan îndepărat). Proiectul prevede și realizarea unor noi locuri de parcare, amenajarea acceselor, a spațiilor verzi și a unor platforme pietonale și semnalistica de rigoare.

 

 

În zona în care a edificat Baia Mare Value Center (între Bulevardul Bucureşti şi strada Mărgeanului), firmele din portofoliul MAS au mai cumpărat teren, tocmai pentru viitoarele faze de extinderi. Conform MAS, Baia Mare Value Center are acum un grad de ocupabilitate de 95,4% și dezvoltă un profit net teoretic de 2,55 milioane euro/an (profit care nu este raportat în România, fiind scos din țară prin diverse contracte de management, consultanță etc. cu firme din grup înregistrate de regulă în paradisuri fiscale, societățile care administrează mall-uri înregistrând pierderi însemnate, an de an).

 

* Foto mare: @Baia Mare Value Center

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here