PRELUNGIRE – Expoziția de artă contemporană „Trilema”, a grupului polono-român KRoma, rămâne deschisă pentru vizitare până în 15 februarie

0
56

ARTĂ. Expoziția de artă contemporană “Trilema”, a artiștilor Serge Vasilendiuc, Joanna Banek și Tomasz Awdziejczyk, inaugurată în 12 decembrie 2017 în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», va rămâne deschisă pentru vizitare până în 15 februarie, au anunțat oficialii muzeului. Inițial ultima zi de vizitare a fost anunțată ca fiind 12 ianuarie, termenul fiind prelungit.

 

KRoma este un grup de artiști înființat în anul 2011 “în jurul unor preocupări, discuții și viziuni comune asupra artei”, așa cum afirmă Serge Vasilendiuc în manifestul grupului, din 27 ianuarie 2011. „KRoma” e un acronim ce derivă din Cracovia [pol. Kraków] şi România. Grupul s-a constituit la Cracovia din artişti polonezi şi din artişti români stabiliţi în Polonia. Expresia KRoma provine de la grecescul χρωμα [khroma] şi înseamnă culoare.

 

Expoziția poate fi vizionată la sediul muzeului (Baia Mare, strada 1 Mai nr. 8), de marți până duminică, între orele 10-17. Aceasta este cea de-a doua colaborare a muzeului băimărean cu grupul KRoma, după „Călătoria”, găzduită în 2015 și comisariată de dr. Tiberiu Alexa.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ