#ÎNDRĂZNEȘTESĂCREZI – Fratele prietenei lui Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș, a fost avansat din funcția de consilier la Mediu în cea de director executiv al instituției

6
2189
Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș

EDITORIAL. E despre dragoste – clișeu: Love Is All Around. Și e despre putere. Și despre un  alt mic dumnezeu care a devenit convins că e reîncarnarea Mântuitorului pe Pământ: onestul, cinstitul, loialul, neprihănitul, castul, purul, nevinovatul, ireproșabilul Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș și al PSD-ului județean. Și e despre cum nu a făcut el nimic pentru a-și arăta puterea pe care i-a conferit-o funcția pe care o ocupă vremelnic în fața femeii iubite.

 

Unii le cumpără iubitelor flori și le spun că le iubesc. Alții le găsesc servicii la stat bine plătite. E cazul lui Zetea. Nu e romantic, dar e profitabil. Adică e cu bani mulți. Pentru că la ROMATSA, acolo unde prietenul său Dragoș Titea era director – acum secretar de stat în Ministerul Transporturilor -, e cu bani mulți.

 

Pentru accentuarea acestui tip de romantism ciocoiesc, dacă iubita are ș-un frate, cum e în cazul lui Zetea, acesta trebuie musai avansat într-o funcție supremă: director executiv într-o instituție publică importantă, de exemplu Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș.

 

În afară de tinerețe, Daniel Nicula, un consilier în cadrul Serviciului Implementare Politici Mediu al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Maramureș, are o altă calitate, ce s-a dovedit a fi decisivă, în ascensiunea sa profesională fuminantă, până în vârful instituției publice din județ: este fratele iubitei președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Cum a ajuns probabil viitorul cumnat al „vătafului” suprem al județului să conducă o instituție publică de mare importanță, arzând etapele experienței administrative, e simplu de spus. Nici măcar n-a mai fost nevoie de un simulacru de concurs cu răspunsurile-n plic și cu unic candidat. Conform legilor strâmbe din țara asta, agențiile județene pentru protecția mediului sunt conduse de un director executiv numit prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu avizul conform al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Simplu, concis, politic.

 

Așa că, imediat după numirea fostului director executiv al APM Maramureș, Alexandru Cosma, în funcția de subprefect, au înțeles și pesediștii din județ schepsisul pentru care președintele lor l-a susținut cu înverșunare pe fostul democrat pentru a ocupa funcția de secondant din Prefectură. În secunda doi de la eliberarea funcției de conducere de la Protecția Mediului, fratele iubitei lui Zetea, Daniel Nicula, a fost avansat, peste toți șefii de servicii și birouri, de la insuficientul post de consilier în cel suprem, de director executiv.

 

De ce reacționează Zetea așa, discreționar și disprețuitor, ca un vătaf din Evul Mediu? Pentru că poate. Și poate pentru că ceilalți pesediști îl lasă, nedându-și seama că trecând cu vederea derapajele tânărului nebărbierit pierd toți.

 

#îndrăzneștesăcreziînZetea

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6 COMENTARII

  1. Oameni buni este o functie politica, orbul care l-a intalnit pe Isus Cristos spunea ” nu am om care sa ma arunce in scaldatoare”, SI UTATI OAMENI BUNI S-AU GASIT IN MARAMURES, CRESTINI , OAMENI BUNI , !!!!!!, de rasul lumi, cu primarita din BOTIZA IN PENSIE DE LA ….. director, cu director in functii politice , dai hai sa fim seriosi, oare cati oameni din sistem puteau ocupa functia, si oameni cu pregatire, cu experienta , o sa avem gunoaie peste tot , asa cum se vrea, eh gunoaiele de pe margine GUTAIULUI CINE LE POATE LUOA, , SPER SA FIE CINEVA CARE SA IA ACEASTA HOTARARE , SACURATAM DRUMURILE DOMNULUI. CU RESPECT ioan

  2. Da militianul inginer Poan cum e tinut la drumuri ? Executa fara tagada ordinele partidului ? Marinescu cum a ajuns si el acolo ? Astia doi la ce se pricep ? Onestul, cinstitul, loialul, neprihănitul, castul, purul, nevinovatul, ireproșabilul Gabriel Zetea.

  3. Tot timpul a fost bătaie de joc cu functia aia.
    Ba primarita din Botiza, ba Manoliu ăla ce fura locuințe sociale, ba Cosma să nu se supere. Niciunui specialist din Agentie nu i s-a dat vreo șansă.
    Totuși, de ce angajații instituției nu se revoltă altfel decât în privat?

  4. ….şi nu ştiam eu, anul trecut, de ce nu se iau măsuri împotriva primarului psd-ist de la Suciu de Sus, care îngropa gunoaiele comunei în marginea râului, pe păşunile comunale, prin păduri, etc!!! Acum îmi dau seama că prietena tovarăşului are rădăcini în Suciu, nepoată de-a viceprimarului psd-ist….iar fratele este la…Mediu! …hehehehe, nelegiuirea are picioare scurte! Domnule Vischi, o să vă trimit un material filmat anul trecut în care se vede clar cum gunoiera deversează mizeria pe marginea unui drum (Periac-Breaza), iar un excavator al primăriei le acoperă cu pământ! Acest film a ajuns şi la Garda de Mediu Bucureşti şi la Baia Mare, dar s-a ,,îngropat” discret totul, că doar era vorba de psd şi de chestiuni ,,în familie”…. ???

LĂSAȚI UN MESAJ