REZULTAT – Echipa feminină Minaur a pierdut în al treilea amical din Ungaria și în al doilea cu naționala Japoniei

0
175

MINAUR – CANTONAMENT UNGARIA. Luni, 24 iulie 2023, în Sala Sporturilor Köfém din Székesfehérvár (Ungaria), în meci de pregătire desfășurat fără spectatori, Japonia a învins, din nou, cu 32-28 (15-15), Minaur Baia Mare. Cele două echipe au mai disputat un joc de pregătire, sâmbătă, niponele impunându-se și atunci cu 38-32 (23-19) – băimărencele sunt în catonament în Ungaria, iar naționala Japoniei este invitată la Cupa Collagenius, competiție care se desfășoară în această săptămână, la Székesfehérvár.

 

Japonezele, calificate la Campionatul Mondial 2023 din Suedia, Norvegia și Danemarca (sunt în grupă cu Germania, Polonia și Iran), întreprind în perioada 16-31 iulie un turneu de pregătire în Europa, în vederea apropiatului turneu preliminar pe care îl organizează în luna august la Hiroshima și care este criteriu de calificare pentru țările asiatice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

 

Potrivit clubului băimărean, pentru echipa antrenată de Andrei Popescu au marcat: Spugnini și Vujovic (câte 4 goluri), Pavlovic, Borș și Tănasie (câte 3 goluri), Gomes da Costa, Kerekes, Lundback și Vukajlovic (câte 2 goluri), Popescu, Mițicuș și Terciu (câte 1 gol). A fost rulat întreg lotul deplasat în cantonamentul din Ungaria – Țîrle, Coman, Hrihor și portarii Enache-Mihiș (5 intervenții), Pandzic (4 intervenții) și Preda.

 

* Foto generică: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here