„MAURELE” ȘI-AU FĂCUT DATORIA – Minaur, învinsă în ultima secundă la Bistrița, prin golul unei foste jucătoare a clubului băimărean

0
228

LIGA NAȚIONALĂ – HANDBAL. Sâmbătă, 6 noiembrie 2021, în Sala Polivalentă din Bistrița, s-a disputat meciul contând pentru etapa a 8-a a Ligii Naționale de handbal feminin CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Minaur Baia Mare (locul 10 vs. locul 6). Bistrițencele au câștigat cu 31-30 (16-14), golul victoriei fiind marcat de fostă componentă a clubului Minaur, Sonia Seraficeanu, în ultima secundă a meciului.

 

Un meci echilibrat, în care până în min. 16 s-a mers cap la cap (9-9), apoi gazdele au atins un avantaj de 3 goluri (min. 20, 12-9, păstrat până aproape de finalul primei reprize. La cabine s-a intrat cu bistrițencele în avantaj de două goluri (16-14), aproape o treime din golurile gazdelor fiind marcate de fosta golgheteră a Minaurului, Jovana Kovacevic (5 goluri).

 

După pauză, Minaur, cu extrema Tănăsie în mare formă, echilibrează situația pe tabela de marcaj și, speculând eliminarea lui Chintoan, chiar ajung în avantaj cu două goluri (min. 38, 20-22). Apoi, se  rupe totul, Tănăsie, Popa și Borș ratează, iar bistrițencele înscriu gol după gol și trec în avantaj de două goluri la jumătatea reprizei (min. 44, 24-22).

 

În ultimele 10 minute ale meciului, băimărencele revin, egalează prin căpitanul Burlachenko (min. 52, 27-27), iar meciul e relansat. Un meci în care se merge umăr la umăr până în ultimul minut, când Popa (Minaur) egalează la 30, apoi Cristina Laslo își asumă aruncarea pentru victorie când mai erau 10 secunde joc, ratează, iar cea care înscrie este fosta componentă a echipei Minaur, Sonia Seraficeanu, care aduce victoria echipei sale. De altfel, ultimele 4 goluri ale Gloriei au fost înscrise de Kovecevic (2) și Seraficeanu (2), ambele foste jucătoare ale clubului Minaur, în sezonul trecut. „Maurele” și-au făcut datoria.

 

Pentru Minaur au înscris Tănăsie (7 goluri), Burlachenko și Laslo (câte 5 goluri), Fujita și Popa (câte 4 goluri), Severin (3 goluri), Borș și Gomes Barbosa (câte 1 gol). De la învingătoare, cele mai multe goluri le-au marcat Kovacevic (7 goluri), Iuganu (6 goluri), Rodriguez (5 goluri), Seraficeanu, Chintoan și Cabral Barbosa (câte 3 goluri).

 

În urma înfrângerii, Minaur rămâne pe locul 6 și etapa următoare, în 20 noiembrie, joacă acasă cu CS Rapid București, liderul clasamentului, cu 7 victorii și o singură înfrângere.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here