OPERAȚIUNEA „NARGILE” – Fabrică clandestină de tutun, descoperită de inspectorii antifraudă în Maramureș

1
2713

FABRICĂ CLANDESTINĂ DE TUTUN – FRAUDĂ FISCALĂ. În cadrul operaţiunii „Nargile”, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat în luna noiembrie 2023 într-o locaţie clandestină din judeţul Maramureş peste 300 kg de tutun vrac şi amestecuri de tutun de narghilea nemarcate. Marfa era achiziţionată din Germania şi din țări non-UE, formând un circuit ilegal de producţie a tutunului pentru narghilea.

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat că produsele erau prelucrate fără îndeplinirea condiţiilor legale de autorizare de către Autoritatea Vamală Română şi/sau Ministerul Sănătăţii, fiind apoi ambalate în cutii de plastic fără etichete privind conţinutul, provenienţa sau procentul de tutun/nicotină. Ulterior, marfa era vândută prin intermediul platformelor online, fără documente de provenienţă, către operatori economici şi persoane fizice.

 

ANAF a calculat prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului (reprezentând accize, TVA şi impozit profit) la 200.000 de lei, precizând că ancheta este în curs și vizează identificarea totalului cantităţilor comercializate de firma din Maramureș, prin verificările întregului lanţ de tranzacţionare. Acţiunea inspectorilor DGAF a fost sprijinită de comisarii ANPC, care au dispus indisponibilizarea de la comercializare a amestecului de tutun

 

* Foto: @DGAF

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here