NUMIRE DESECRETIZATĂ – Managerul Urbis SA, operatorul de transport în comun, a fost înlocuit, în sfârșit: Tudor Rusu în locul lui Ion Pop „Rapidu’”

1
1416
Ion Pop, Cătălin Cherecheș, Tudor Rusu

TRANSPORT ÎN COMUN. Fostul director tehnic al Urbis SA Baia Mare, inginerul Tudor Rusu (50 de ani), a fost numit director general al operatorului de transport public în comun Urbis SA, înlocuindu-l în conducerea executivă a firmei pe generalul de brigadă (r) Gheorghe Ion Pop, zis „Rapidu’” (63 de ani, foto mic dreapta, alături de Cătălin Cherecheș). Pop a fost numit, exclusiv din dorința primarului Cătălin Cherecheș, manager al Urbis în 11 decembrie 2013, când l-a înlocuit pe inginerul Daniel Puiu.

 

Deși edilul municipiului Baia Mare (entitate administrativă care controlează Urbis SA, având 97,06% din acțiunile firmei) a promis în nenumărate rânduri că îl dă afară pe „Rapidu’” (pe care tot el l-a adus la conducerea firmei) – ultima dată la „răscoala” angajaților, din noiembrie 2019, când anagajații au declanșat o grevă spontană și au oprit lucrul cerând schimbarea lui Pop, iar primarul Cherecheș i-a mințit public că acesta va fi dat afară și în 20 decembrie 2019 firma de transport în comun va avea un nou director -, acesta și-a terminat liniștit mandatul.

 

Cine e noul manager

 

Noul director general, Tudor Rusu, a fost numit în luna iunie 2020, în urma unui concurs în care a participat doar el cu el (adică a fost singurul candidat înscris). Sigur, și acesta este un apropiat al “singurei familii care poate conduce orașul” (l-am citat pe primarul Cherecheș, care se referea la familia… lui, evident), livrat ca din postura de om de încredere și în Consiliul de Administrație al operatorului de apă-canal Vital și soț al fostei director economic, actual manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare, Ludovica Rusu.

 

Însă noul director general, impus tot de primarul Cherecheș, măcar este un specialist în transporturi, față de fostul manager pensionar special Rapidu’, fiind absolvent al Facultății de Mecanică – secția Autovehicule Rutiere a Universității Transilvania din Brașov (promoția 1994). Rusu era director tehnic al Urbis din anul 2014, adus în firmă de primarul Cherecheș.

 

Mutarea sa în noua postură a lăsat liber postul de director tehnic, acum conducerea executivă a operatorului de transport în comun din Baia Mare și zonele limitrofe fiind asigurată de directorul general, directorul de Exploatare (Ioan Fîrte) și directorul Economic (contabilul Ionuț Rus).

 

Cu ce palmares a plecat Rapidu’

 

Gheorghe Ion Pop „Rapidu’” este originar din satul Slătioara (com. Strâmtura). A fost minier (1974-1978), milițian (1981-1989), polițist (1990-2013) – mare parte din timp, 14 ani!, fiind… polițist șef: șef al Poliției Municipiului Baia Mare, șef al Poliției de Frontieră, șef ISU.

 

În cei 6 ani de când primarul Cherecheș l-a numit și apoi menținut la conducerea firmei de transport în comun din Baia Mare pe Pop Rapidu’, firma a înregistrat pierderi totale de peste 1 milion de lei, în condițiile în care operatorul prestează un serviciu de tip monopol și nu înregistrase pierderi din anul… 2005 (însă și atunci pierderea a fost nesemnificativă, 9.437 de lei).

 

Doar în ultimii 3 ani (2017-2019), sub conducerea lui Pop Rapidu’, Urbis a înregistrat pierderi financiare de peste 2 milioane de lei (exact: 2.167.623 de lei). Pentru aceste performanțe economice remarcabile, Pop Rapidu’ a fost remunerate cu lefuri consistente, care au evoluat mereu în sus în pofida regresului firmei. Consider suficient acest argument: în 2014, Rapidu’ a pornit aventura falimentării Urbis cu o leafă netă (în mână) de 8.025 de lei /lună, în 2017 avea un salariu net de 11.636 de lei/lună.

 

Doar în primii 4 ani de mandat (2014-2017), Rapidu’ a fost plătit cu 464.000 de lei net. În cei 6 ani cât a stat la conducerea Urbis, fostul polițist șef a fost plătit cu aproximativ 700.000 de lei net. Bani buni pentru performanța de a prelua o firmă pe profit, care prestează un serviciu de tip monopol, și de a o duce spre faliment. Dar, vorba poporului, „nu-i prost cine cere, ci e prost cine dă”. Adică orașul. Numai că pe Rapidu nu orașul l-a pus acolo, ci primarul Cherecheș… Ceea ce-nseamnă că situația e nedreaptă. Orașul l-a ales pe Cherecheș, acesta l-a ales pe Rapidu’, iar orașul l-a plătit. Spuneam, „nu-i prost cine cere…”.

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. o noutate in domeniul mita electorala in baia mare!!!galetile,umbrelele,tricourile electorale,au fost inlocuite cu abonamente urbis pe un an de zile la pensionari!!!cica cl baia mare a aprobat la INITIATIVA d=lui primar c.chereches!!!! RUSINE d-le primar!!!!de ce nu platesti din banii tai mita electorala,dragutule? domnule catalin vischi ce parere aveti?semnat de un pensionar care nu-l va vota pe chereches catalin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here