INVESTIȚIE DE 3,5 MILIOANE DE LEI – Se construiește un centru de asistență și recuperare medicală pentru persoane vârstnice în satul maramureșean Întrerâuri

0
1170

CENTRU PENTRU VÂRSTNICI ÎN COAȘ. Administrația publică locală din comuna maramureșeană Coaș, controlată de edilul Călin Vasile Achim (scriptic la PMP, faptic la PSD), a introdus în licitație publică un contract de 3,5 milioane de lei (exact: 3.524.148,93 lei, sumă care include TVA), care vizează construirea unui centru de zi pentru asistență și recuperare pentru persoane vârstnice și persoane ce necesită recuperare medicală.

 

Cea mai mare parte a finanțării este nerambursabilă, fiind asigurată din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS). Centrul va fi construit în satul Întrerâuri, fiind localizat pe strada Școlii nr. 12.

 

Funcțiunea principală a obiectivului investițional este de asigurare a asistenței persoanelor vârstnice, respectiv asistență socială, consiliere psihologică, asistență medicală și de recuperare (prin cabinet medical, fizioterapie, kinetoterapie), petrecere a timpului liber etc.

 

Contractul, care va fi atribuit pe criteriul unic Prețul cel mai mic, așteaptă oferte până la 11 martie 2024 și trebuie finalizat într-un an (12 luni).

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here