ANALIZĂ 2MNEWS – Câți judecători sunt în județul Maramureș și ce lucrează ei toată ziua

0
1897

JUSTIȚIE – MARAMUREȘ. În județul Maramureș există 64 de judecători, număr care include și președinții și vicepreședinții Tribunalului și celor 5 judecătorii arondate. Aproape jumătate dintre judecătorii angajați în actul de justiție din județ, respectiv 27, sunt la instanța superioară din județ, Tribunalul Maramureș. Alți 25 de judecători activează la instanța din municipiul reședință de județ, Judecătoria Baia Mare.

 

La celelalte 4 judecătorii din Maramureș sunt angajați doar 12 judecători: Judecătoria Sighetu Marmaţiei – 4, Judecătoria Vişeu de Sus – 3, Judecătoria Dragomireşti – 3, Judecătoria Târgu Lăpuş – 2.

 

Bine, acum o analiză: avem mulți, puțini judecători? Să vedem… În fiecare zi, în Maramureș se înregistrează aproximativ 80 (!) de noi dosare în instanțele de judecată. Acest fapt face ca la finalul anului numărul stocului (dosare nesoluționate) să rămână relativ același.

 

De pildă, în 2021, la începutul anului erau 13.923 de dosare pe rolul instanțelor, iar la finalul anului erau cam tot atâtea, respectiv 13.232, asta deși în respectivul an s-au soluționat 30.570 de dosare. De ce? Pentru că anul trecut au fost înregistrate 29.879 de dosare noi. La 80 de noi dosare înregistrate pe zi, noi, ca societate, avem o problemă… Iar această problemă are un trend crescător (adică, de la an la an se înregistrează mai multe dosare în instanțe) și pare că nimeni dintre decidenți nu vede unde sunt rezolvările.

 

Simplificat (îndeosebi pentru cei nemulțumiți de soluțiile din actul de justiție): încărcătura pe un judecător din Maramureș este de peste 1.000 de dosare/an. La atâtea lucrează într-un an (numărul este peste media națională) și soluționează peste 500. Dar vin alte 80 de noi dosare/zi, în fiecare zi… Un carusel care nu se mai oprește.

 

* Această scriere nu le plânge de milă” judecătorilor, ci explică, pe înțelesul tuturor, o situație existentă cu care se confruntă această profesie.

 

* Foto generică: @nytimes.com

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here