„TOLERANȚĂ ZERO” – În scandalul de la Penitenciarul Baia Mare: dosar penal deschis, iar măsurile administrative, după o nouă verificare

0
2606

SCANDALUL DE LA PENITENCIARUL BAIA MARE. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Dan Halchin, a precizat că în privința scandalului de la Penitenciarul Baia Mare, în care o polițistă de penitenciar l-a acuzat pe directorul Horia Chiș de hărțuire sexuală și agresiune fizică, „organele de cercetare penală au deschis dosar”.

 

De asemenea, subliniind că are „toleranţă zero” în privința încălcării legislaţiei penale sau a Codului deontologic, șeful penitenciarelor din România a precizat că în urma verificărilor de la Baia Mare, desfășurat în 5 și 6 iulie 2022, pe care le-a numit “o misiune de control inopinat”, “s-au conturat deficienţe în planurile verificate, inclusiv pe linia activităţii manageriale a directorului unităţii”.

 

Măsurile administrative, însă, se vor lua în urma unor verificări care mai trebuie aprofundate, instituția centrală aflându-se în acest moment “în ultimele faze procedurale privind măsurile legale care se impun” și urmând să aibă loc, “cu celeritate, o nouă verificare”.

 

Vă remintim că în urma unui dialog 2mnews cu directorul Horia Chiș, cel care conduce de aproape 14 ani Penitenciarul Baia Mare, acesta a precizat că va spune mai multe după deciziile pe care le va comunica ANP în  urma controlului/anchetei, însă în cazul în care va fi destituit din funcție a subliniat că nu are niciun dubiu că își va recâștiga postul de director în instanța de judecată. 2mnews a anticipat decizia majoră a anchetei interne încă din 8 iulie 2022 (detalii AICI).

 

* Colaj 2mnews în baza: foto dreapta @Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, foto stânga @ Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here