INVESTIȚIE – CUPROM BAIA MARE. Fosta platformă industrială Cuprom / Phoenix din Baia Mare se va transforma radical, un parc fotovoltaic întins pe o suprafață de circa 37 de hectare urmând să înlocuiască ruinele rămase pe terenul fostului combinat chimic din municipiul reședință al Maramureșului. Parcul fotovoltaic este proiectat pentru a dezvolta o putere de 25 MWh (echivalentul a 25.000 kilowați/oră) și va fi dotat cu stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Practic, va fi cel mai mare parc fotovoltaic din Maramureș.
Cine investește și când demarează investiția
Cine pune în practică investiția de 65 de milioane de euro din Baia Mare? Evident, proprietarul respectivei suprafețe de teren, adică firma Steinhardt Development SRL, controlată de omul de afaceri brașovean Cristian Costel Eftinca, care se va asocia în acest sens cu un fond de investiții din SUA. În decembrie 2021, firma Steinhardt Development a obținut certificatul de urbanism privind amplasarea panourilor fotovoltaice și branșamente la utilități pentru proprietatea de pe strada Electrolizei nr. 15.
În primă fază, după obținerea celorlalte documente/avize/certificate necesare demarării efective (prevăzută în acest an), va începe amenajarea terenului pentru pregătirea investiției, adică demolarea halelor ruinate și nivelarea terenului. Se vor păstra fostul sediu administrativ (acum ocupat de persoanele aduse de pe Craica, acestea urmând să fie evacuate, iar clădirile reabilitate și amenajate ca spații administrative/birouri) și fosta cantină.
Apoi se vor construi drumurile de acces și se va monta structura și panourile fotovoltaice, precum și stațiile de încărcare a autovehiculelor electrice. O observație: terenul nu va fi decontaminat (nici nu există certitudinea că mai este atât de poluat solul cum afirmă legendele locale, pentru că acolo cresc broaște și peștișori și chiar a crescut o… pădurice), pentru că parcul fotovoltaic nu impune acest lucru.
Ce se face cu turnul
Combinatul Cuprom, intrat în posesia unor bănci creditoare a firmei după falimentul acesteia, a fost vândut către două firme: Steinhardt Development SRL (care a cumpărat 37 de hectare de teren, care cuprind atât zona turnului, cât și a intrării mari din combinat, cu sediile administrative și cantina) și Minero Remediation SRL (care a cumpărat restul suprafeței – suprafața totală a platformei Cuprom este de circa 55 de hectare -, această suprafață fiind acum pusă sub sechestru, unul dintre acționarii firmei fiind cercetat pentru infracțiuni sancționate în Codul Penal).
* Foto: arhivă, @ Terra Resources, @ Primăria Baia Mare
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Foarte frumoasa investitia.Ce ar mai fi important luminat turnul pentru a fi vizibil noaptea.
Unde vor muta persoanele care sunt acum acolo?
Na , apoi tare curios îs 🙂 cea fi din asta…numai o dumã sau va fi o realitate ? decit sã vezi zona aia cum aratã …se știe defapt ce e acolo ( mã abțin sã com ) atunci mãcar va fi ordine și frumos și civilizat !!! dar sunt curios , aștept finalul 😌
turnul are 351,5 metri