BRIAN CRISTIAN. Filiala locală reunită USR PLUS Baia Mare se pregătește de alegerile interne. Sâmbătă, 19 iunie, membrii formațiunii vor decide cine va conduce filiala în următorii ani. Deputatul Brian Cristian este primul care și-a anunțat candidatura la președinția USR PLUS Baia Mare și, cu această ocazie, face apel la o colaborare eficientă în vederea consolidării filialei locale reunite.
În declarația pe care a transmis-o către membrii partidului și către cetățenii care i-au acordat votul de încredere la alegerile parlamentare, Brian Cristian punctează faptul că va prezenta în această săptămână planul prin care își propune să dezvolte organizația.
Deputatul USR PLUS apreciază mesajele de susținere pe care le-a primit atât de la colegii de partid, cât și de la cetățenii care i-au urmărit activitatea parlamentară până în prezent: “Vă mulțumesc pentru încrederea acordată până acum și vă invit să urmăriți planul de dezvoltare al filialei locale reunite USR PLUS Baia Mare!”.
Biroul parlamentar al deputatului Brian Cristian
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.