EVENIMENT – Maramureșeanul Mircea Roman, singurul român care a câștigat „Oscarul sculpturii”, expune în simbolul independenţei Portugaliei: mănăstirea gotică din Batalha

0
94
Mircea Roman

ARTĂ. Sculptorul maramureșean Mircea Roman, unul dintre cei mai importanți sculptori contemporani și singurul sculptor român din toate timpurile care a obținut, în 1992, cel mai mare premiu mondial al acestei arte – Marele Premiu la Trienala de la Osaka (Japonia), supranumit “Oscarul mondial” în sculptură – își expune, timp de patru luni, lucrările în Mănăstirea din Batalha (Convento de Santa Maria da Vitoria, Mosteiro da Batalha), cea mai frumoasă construcţie sacrală gotică din Portugalia şi simbol al independenţei republicii, edificiu inclus în Patrimoniul UNESCO.

 

Edificiul, sub conducerea vizionarului director Joaquim Ruivo, beneficiază de un program cultural bogat în cadrul căruia artele sunt bine reprezentate, adunând, în medie, în fiecare zi, 1.000 de vizitatori de pe toate continentele. Mănăstirea Santa Maria da Vitoria, mai cunoscută ca Mănăstirea Batalha (bătălia), este situată în zona centrală a Portugaliei şi este cea mai renumită construcţie sacrală gotică de cult din spaţiul lusitan. A fost construită între secolele XIV şi XVI, în amintirea victoriei repurtate de către regele portughez Joao I (1385-1433), în bătălia de la Aljubarrota, contra trupelor castiliene, moment întemeietor al istoriei Portugaliei ca stat independent.

 

Expoziţia „Sacrificiu” a lui Mircea Roman – care va fi deschisă până în 28 octombrie – reuneşte 11 opere monumentale realizate din lemn, lucrări ce reprezintă rezultante unei perioade relevante de meditaţie şi consum artistic ale creatorului.

 

Mircea Roman s-a născut în 24 iunie 1958, în comuna maramureșeană Băiuţ şi a copilărit în Târgu Lăpuş. În 1977 devine absolvent al Școlii de Arte din Baia Mare, iar în 1984 al Academiei de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și președintele filialei de sculptură, premiat cu Premiul Atelier 35 București, medalia de Aur a UAP Republica Moldova, Premiul UAP România pentru sculptură, Ordinul “Serviciul Credincios în Grad de Ofițer”, Premiul Delphine Londra și Marele Premiu al Trienalei de la Osaka.

 

A locuit în Londra până în 2007, când s-a reîntors în țară, în București. Are 11 expoziții personale (în București, Londra, Cluj-Napoca) și a expus în zeci de expoziții de grup. Este cunoscut pentru lucrările sale iconice, distinctive prin personaje hibrid-umane şi prin tehnica de lucru în lemn şi bronz.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ