UNA FINĂ, CU FINU’ – Construrom n-a reușit să termine reabilitarea malului râului Săsar, iar proiectul de 23 de milioane de lei va fi prelungit până la finalul anului viitor și va fi plătit din banii orașului

5
9213
Marcel Zoicaș

ATÂT S-A PUTUT. Proiectul de reabilitare a malului drept (nordic) al râului Săsar în Baia Mare pe tronsonul cuprins între podurile Decebal și Culturii are o valoare de 23 de milioane de lei (sumele din articol includ TVA) și a beneficiat de o finanțare covârșitoare, de 22 de milioane de lei (98%), din fonduri europene nerambursabile. Contractul de finanțare (care aproba o finațare de 21.988.126,19 lei) a fost semnat de Primăria Baia Mare (care ar fi trebuit să contribuie cu 1.028.526,86 lei – cofinanțarea de 2% și cheltuieli neeligibile) în urmă cu 3 ani și jumătate, la 21 mai 2020.

 

Primăria municipiului, controlată în vremea aceea de fostul edil Cătălin Cherecheș, ulterior condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită și fugit din țară, a semnat contractul de execuție abia în martie 2022. Ce atâta grabă! Contractul a fost semnat de fostul primar Cherecheș cu firma finului său, Marcel Vasile Zoicaș, respectiv Construrom SA, una dintre abonatele publice în „era (de regretabilă amintire) Cherecheș”. Acesta trebuia să finalizeze lucrarea în 16 luni. Adică în iulie 2024.

 

Totuși, în 22 martie 2022, când și-a scos pupitrul inscripționat pe malul Săsarului, și-a încolonat subalternii administrativi în spatele său (inclusiv pe patronul-fin și câștigător Zoicaș) și a executat o nouă conferință de presă pentru prostirea (din nou a) băimărenilor, Cherecheș s-a declarat public „convins că în toamnă acestui an (n.red., 2022) băimărenii vor vedea lucrurile înspre final așezate aici, urmând ca inaugurarea să fie realizată în primăvara anului viitor (n.red., 2023)”.

 

Bine, a trecut primăvara anului 2023, apoi vara, apoi toamna și, iată, acum iarna s-a recunoscut evidența (pe care o văd toți băimărenii): proiectul nu poate fi finalizat în acest an (ceea ce e logic, contractual perioada de finalizare fiind vara anului viitor). Nu era nici prima și, din nefericire, nici ultima minciună spusă public și asumată de fostul edil fugar.

 

Proiectul de reabilitare a malului drept al râului Săsar prevede amenajarea acestuia între podul Decebal și Culturii (de la mall-ul Vivo! până la Hotel Carpați) cu o infrastructură de agrement (pavilioane care nu se știe exact ce activități vor găzdui, dar mai vedem noi, trasee pietonale, zone de joacă pentru copii, locuir de odihnă). Suprafața pe care se intervine este de circa 3,5 hectare.

Acum se va prelungi perioada de finalizare a proiectului până la finalul anului viitor (31 decembrie 2024), însă banii care mai trebuie cheltuiți în 2024 vor trebui asumați/asigurați/plătiți din bugetul local. Câți bani s-au cheltuit și câți trebuie să plătească Primăria din bugetul local în anul 2024 nu știe în acest moment nimeni. Nimeni! Fapt confirmat pentru 2mnews de viceprimarul cu atribuții de primar interimar Ioan Doru Dăncuș, care a precizat atunci când i s-a cerut o estimare (nu o sumă exactă), că le-a cerut colegilor (n.red., din Primărie) să pregătească pentru viitoarea ședință de Consiliu Local, când ar trebui să fie aprobată prelungirea perioadei de finalizare, suma cu care va fi impactat bugetul local. Ședința este programată… mâine (luni, 11 decembrie 2023). Da’ ce atâta grabă!

 

În plus de suma totală a proiectului, 2mnews a aflat că, din ordinul fostului edil Cherecheș, a fost asumată o altă cheltuială, aferentă înlocuirii stâlpilor de iluminat public din zona proiectului. Această cheltuială nu a putut fi inclusă în proiect nici măcar la cheltuieli neeligibile, așa că a fost executată separat (de o altă firmă de casă, Ilnic Electric din Merișor, controlată de Ilie Ureche, numit de actualul primar interimar, Dăncuș, „fratele meu”). Implicit va fi plătită tot din bugetul urbei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

5 COMENTARII

  1. Dle Cătălin Vischi. Premisele de spectacol grotesc la care a fost supusă comunitatea băimăreană: mire edil, mireasă, nuntă, soacră, socru, mama Ica, arestări de soacre și socri, LCM, levitație și teleportare misterioasă, taximetriști Zombi și șoferideprimar-vedete locale, desant aerian și schimbarea boșilor, televiziuni obsesive pe subiect seri la rând, trântă prin Ausburg, nevastă părăsită și fericită totodată… clamează răspunsuri la întrebări stăruitoare, pe care cititorii dv. le solicită a fi lămurite. Analizați cu atenție persuasiunea momentului de stare civilă prin teatralitatea exhibiționistă de pe Câmpul Tineretului (iar mai apoi și “agapha” si “dansul miresii” din spațiul Coloniei Pictorilor) și astfel, veți înțelege altfel gesturile, atitudinea, fanteziile personificate, discursul exacerbat și misogin, mima fețelor, sărutările forțate și stângăcii ale afecțiunii de moment a amorezilor, dar veți observa și bipezi luând forma semnului întrebării – rânjindu-se ridicol și gregar (așezați ritualic în poziția așezat cu frontul la deal, să “vază” Sfinxul și aureola de “burlac râvnit” al urbei); totul de un folclorism nefiresc supus audienței largi și cu dorința de notoriu cerută unui motiv bine conturat.
    Sunteți ancora în fața adevărului jurnalistic și credibilității prezentării faptelor iar opinia publică merită să afle sublimul adevăr.

    “Așadar”,
    Învăluitoarea nuntă a Întâiului papistaș fugar la temnița lui Hitler ridică întrebarea legitimă! Și anume, NUNTA are ca scop întemeierea unei căsnicii sau a fost paravanul obstrucționării mârșave a justiției, dar și a încasării cash-ului în mod disimulat ca dar de nunta de la sumedenia de nuntași tributari și contributori (adică toți cei ce au horit, siluind edificiul Coloniei Pictorilor spre întreținerea orgoliului și megalomaniei chere-che-șiene).
    Apogeul telenovelei papistasului edil, prin aceasta ultima zvâcnire a fost un favor de saltimbanci băimăreni, oferit personal și familial, prin înseși voința largă a maselor (în egală măsură cei blamați ca urmare a exprimării votului cât și cei marcați de absenteismul cronic băimărean).

    Credem că este în interesul opiniei publice să avem aspecte lămuritoare în acest sens:
    1. Tot mai mulți cetățeni au cerut publicarea filmului derulării acțiunii nuntești sub motivul flagrantului conflict de interese.
    2. Propaganda ce a întreținut cultul personalității lui Chereches în municipiul Baia Mare prin camarila personală trebuie înfățișată public pentru a nu permite iminenta apariție a altor monstruozități în cadrul administrației publice locală sau unor protectivi camarilei de târgoveți.
    3. Constientizarea civică asupra devianței comportamentale a papistașului edil, și a păguboaselor consecințe sociale, administrative, economice și de imagine a îndelungatei pasivități comunitare.
    Semnat: opinia publică!

  2. Orice lucrare cofinanțată din fonduri europene trebuie supravegheată de o echipă de implementare a proiectului, respectiv reprezentant al primăriei, consultant, diriginte de șantier -care …să nu uităm că sunt bine plătiți. Aceștia ce au făcut ? Cum și-au indeplinit obligațiile de serviciu ? Cine plătește pagubele care se creează ?

  3. Fura toți inclusiv hârtia igienica, dar nu acest lucru ma interesează, ci de ce nu exista în barem, o ” linie roșie ” și pentru oamenii de rand sa poată sa fure, delapida, ” rezolva ” bani în diferite moduri. De ce oamenii de rand se pot lega si ” dovedi ” pe loc , și hoții de lux nu. E singurul lucru care ma deranjează. Eu de ex de ce nu am dreptul sa ” rezolv, o lucrare de 5 milioane eur din bani publici ” și sa delapidez în diferite moduri 15 milioane eur ? Și pe urma din șpagă sa ma judec , sa am drepturi, sa fac declarati ca dușmani mint, etc…..

  4. Nimic nu se va rezolva până când justiția nu va sparge gașca celor din hora de la nunta primarului. Începeți cu dezvoltatorii imobiliari și vedeți cum au primit autorizații. Tot așa se dădeau și lucrările în oraș.

    • Era previzibil că „lucrarea” va fi plătită în final din banii orașului. Fondurile europene se fură ceva mai greu. Întrebarea-i, între ce buzunare se împarte parandărătul de acum înainte? Camarila n-a murit, doar puțin s-a odihnit! Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri cum, la momentul atribuirii, ne anunța primarul cu nonșalanță ceva de genul: „lucrarea o va executa finul meu, asta așa ca să nu avem discuții”. Adică, „vă facem pe față fraierilor, să nu aveți dubii în privința asta”! Ce-s 23 de milioane, „pistol cu apă”, vorba condamnatului!
      #FreeKake
      #Nevinovat
      #FinuSiCuNanasuAuSpoliatOrasu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here