PERFORMANȚĂ – Elevii maramureșeni s-au întors cu două medalii de aur, două de argint, una de bronz și două mențiuni de la Olimpiada Națională de Matematică 2024

2
2277
Victor Dragoș, Dacian Robu

BILANȚ MARAMUREȘ: OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ. Elevii maramureșeni s-au întors cu două medalii de aur, două de argint, una de bronz, o mențiune și o mențiune de onoare de la cel mai prestigios concurs de matematică organizat pe plan intern: Olimpiada Națională de Matematică.

 

La ediția 2024 a concursului organizat la Târgu Mureș de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR), sub coordonarea Ministerului Educației, Victor Vasile Dragoş (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare) a obținut medalia de aur cu punctaj maxim și locul I la clasa a X-a. Tot la clasa a X-a, Tudor Costin (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare) a obținut medalia de argint, iar Cristian Vasile Pop (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației) a obținut mențiune de onoare.

 

La categoria de vârstă clasa a XII-a, Dacian Robu (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare) a obținut medalia de aur și locul II cu 27 de puncte din 28 posibile, într-o companie selectă care a reunit componenți ai lotului național, precum și pe David Andrei Anghel (Liceu Teoretic Internațional de Matematică București), primul elev din lume care a obținut medalia de aur cu punctaj maxim la Olimpiada Internațională de Matematică (în 2023, în Japonia) – argument al competitivității la această categorie de vârstă: primii 6 elevi au obținut medalia de aur cu punctaj maxim, elevul băimărean fiind al 7-lea din cei 8 premianți. La această categorie de vârstă (clasa a XII-a), alt elev maramureșean, Andrei Știrbu (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare) a obținut medalie de argint și mențiune.

 

De asemenea, la categoria de vârstă clasa a IX-a, Liviu Dorel Pop (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”Baia Mare) a obținut medalie de bronz și David Alexandru Lazăr (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare) a obținut mențiune de onoare.

 

La Olimpiada Națională de Matematică de la Târgu Mureș s-au calificat circa 380 de elevi din clasele IX-XII.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Unde trio-ul elev ,profesor, părinte ( ordinea poate fi oricare) formează un tot unitar rezultatele nu lipsesc. Într-un ocean de analfabetism funcțional apariția acestor vârfuri este cu atât mai importantă . Felicitări tuturor care au contribuit la acest succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here