OFICIAL – Astăzi a început perioada electorală: campania electorală se desfășoară în perioada 10 mai – 8 iunie, află toate datele din calendarul alegerilor

2
586

CALENDARUL ALEGERILOR 2024. Conform Hotărârii de Guvern adoptată în 11 martie 2024, a devenit oficial calendarul acţiunilor din perioada electorală la alegerile europarlamentare și la alegerile locale din 9 iunie 2024. Iată principalele date privind cele două tipuri de alegeri.

 

Alegerile europarlamentare

 

12 martie: începe perioada electorală;

• 16 martie: ultima dată pentru desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central (BEC) şi stabilirea modelului listei electorale permanente, modelul listei electorale speciale, al copiei de pe lista electorală specială, al listei electorale suplimentare, al extrasului de pe lista electorală suplimentară, a modelului listei susţinătorilor, a modelului buletinului de vot;

19 martie: începe perioada de depunere la BEC a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale;

21 martie: ultima dată de stabilire a modelelor ştampilelor electorale şi a modelului timbrului autocolant;

27 martie: încheierea perioadei de depunere la BEC a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale;

• 9 aprilie: comunicarea datei la care se trag la sorți cei 3 judecători din componențele secţiilor de votare din străinătate;

10 aprilie: ultima dată de depunere a cererilor de înscriere în listele electorale speciale (cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre UE, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România);

10 aprilie: ultima dată de depunere/înregistrare a candidaturilor;

11 aprilie: publicarea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente;

29 aprilie: stabilirea listelor definitive;

30 aprilie: stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, organizaţiilor, alianţelor politice, alianţelor electorale şi a candidaţilor independenţi;

1 mai: publicarea declaraţiilor de avere şi de interese ale candidaţilor;

• 10 mai: se aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare, precum şi a sediilor acestora;

• 10 mai: începe campania electorală;

• 8 iunie: la ora 7.00 se încheie campania electorală;

• 9 iunie: la ora 7.00 începe procesul de votare;

• 9 iunie: ora 22.00 se încheie procesul de votare (alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare sau la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot vota până cel mult la ora 23.59).

După numărarea voturilor şi soluţionarea sesizărilor/contestaţiilor, rezultatele vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Alegerile locale

 

• 15 aprilie: ultima dată pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitoriilor acestora;

16 aprilie: începe înregistrarea alianţelor electorale şi depunerea candidaturilor;

• 25 aprilie: se încheie perioada de înregistrare a alianţelor electorale

• 25 aprilie: ultima dată la care cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor depune la primar solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă;

30 aprilie: ultima dată pentru solicitarea acordării timpilor de antenă, către conducerile posturilor de radiodifuziune şi televiziune, publice şi private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora;

30 aprilie: ultima dată de depunere a candidaturilor;

8 mai: rămân definitive candidaturile;

10 mai: se aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora;

10 mai: începe campania electorală;

8 iunie: la ora 7.00 se încheie campania electorală;

9 iunie: la ora 7.00 începe procesul de votare;

• 9 iunie: ora 22.00 se încheie procesul de votare (alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare sau la rând, în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot vota până cel mult la ora 23.59).

După numărarea voturilor şi soluţionarea sesizărilor/contestaţiilor, rezultatele vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

* Foto generică: @Timi Slicaru via cursdeguvernare.ro

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. E timpul sa ne refam stocul de tricouri, cizme de gumă, găleți, brichete și calendare… plus promisiuni de genul ”Tunel pe sub Gutâi”, ”parc industrial”, et.

  2. Spor la târguieli. Nimic să nu lăsați. Vă rugăm să împărțiți și viitorul strănepoților. Și ei să plătească iscusința voastră. Vă merităm !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here