INVESTIȚIE – În Maramureș, contract de 13,6 milioane de lei pentru modernizarea unei rețele stradale comunale de 17,7 kilometri

0
214

ÎN LICITAȚIE – COPALNIC MĂNĂȘTUR. Administrația publică locală din comuna Copalnic Mănăștur, controlată de edilul Vasile Ștefan Mihalca (PNL), a introdus în licitație un contract estimat la 13,6 milioane de lei (exact: 13.591.149,16 lei, sumă care include TVA) și care vizează modernizarea străzilor în 5 din cele 12 sate ale comunei, respectiv în Copalnic Mănăștur, Făurești, Lăschia, Vad și Rușor.

 

Proiectul prevede modernizarea rețelei stradale secundare din comună, tronsoanele de drum din localitățile precizate totalizând o lungime de circa 17,75 kilometri (exact: 17.743 metri). Unele din aceste străzi secundare vor vedea pentru prima dată asfaltul.

 

Lucrările se vor executa după cum urmează: Copalnic Mănăștur – 3.541 m; Făurești – 5.014 m; Lăschia – 3.939 m; Rușor – 1.665 m, Vad – 3.583 m. De asemenea, covorul asfaltic va fi așternut și pe podurile ce traversează râul Cavnic și râul Bloaja în localitățile Rușor, Lăschia și Făurești.

 

Practic, se vor asfalta 91.215 mp de străzi, se vor amenaja sistemele de colectare și evacuare a apelor (șanțuri și podețe – în zonele de trecere de pe o parte pe a alta a apelor pluviale s-a proiectat rigolă carosabilă transversală străzilor, iar podețele tubulare de evacuare a apelor pluviale colectate în rigole și șanțuri se vor decolmata, cele existente, sau se vor realiza din polietilenă). La intersecțiile cu drumurile laterale racordurile se vor face pe o lățime de 3,5 m și lungime de 15 m, cu același sistem rutier ca și drumurile cu care se intersectează.

 

Contractul, pentru care se așteaptă ofertele drumarilor până la 4 octombrie 2023, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 40%, planul de management al calității lucrărilor 30%, resursele alocate 30%). Constructorul trebuie să finalizeze lucrările în 2 ani (24 luni) și să garanteze calitatea lucrărilor timp de 3 ani.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here